Pluguşorul - marcă poştală sovietică din 1991
Urarea cu plugul sau cu buhaiul,
Plugușorul cum i se spune în
popor, este un străvechi obicei agrar prin excelenta, care se practică și azi, mai cu seama în
Moldova. În
ajunul Anului Nou,
în multe locuri, chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată
din doi până la douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând,
pleacă din casă în casa să ureze cu Plugușorul sau să “hăiască” cum se
spune în Moldova. Cu Plugușorul urează astăzi și copiii.
Colinda Plugusorului este in datina tarilor agricole o urare pentru
rodirea cimpului. Plugusorul nostru este “carmen avele al romanilor”,
colindul cu rugaciunea de ocrotire a semanatorilor din cimp. Mentionam
ca este una dintre datinile cele mai vechi si mai frumoase, ce s-a
pastrat si se pastreaza inca pina in ziua de azi la poporul romin. in
pocnet amarnic de harapnic sau bici, in sunet de talanca sau clopotei,
ca si in muget de buhai, colindatorul isi deapana urarea indemnindu-si
amicii cu refrenul: ”Ia minati mai,/ Hai,hai ”.
Vorbind despre aratul pamintului cu 12 boi, despre semanatul griului,
seceratul si macinatul lui, ca si despre frumoasa morarita, plugusorul,
care cuprinde in sine atita poezie, este datina romaneasca care
zugraveste in culori atit de vii deprinderea principala a poporului
nostru.
Urarea nu se rezuma numai la expunerea in cintec sau versuri a celor
dorite, ca in colinde, ci se infaptuieste si prin prezentarea dramatica a
muncilor agrigole. Avem deci de-a face cu o manifestare folclorica
complexa, menita sa aduca belsug in agricultura. Pentru desfasurarea
dramatica a urarii se foloseste plugul sau buhaiul. Plugul era altadata
un plug adevarat, frumos impodobit cu crengi de brad si cu panglici, mai
nou cu hirtie colorata, tras de 4 sau 2 boi, de asemenea impodobiti cu
panglici sau batiste lucrate in stil popular.
in anii din urma se raspindeste tot mai mult plugul in miniatura
purtat pe brate de cel ce ureaza si un plug simbolic, format dintr-un
bat cu doua craci care reprezinta coarnele plugului. Copiii ureaza numai
cu plugurile in miniatura.
Buhaiul, numit in Ialomita si in sudul Moldovei ”buga”, era un vas de
lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capra sau
de oaie, bine intinsa si legata cu un cerc sau strinsa cu o fringhie.
Prin mijlocul acestei piei trece o suvita de par de cal fixata in
interior cu un nod sau cu bat trecut ptintr-un lat. Gura vasului este
deschisa. Unul din flacai tinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate
in bors, in apa cu saciz sau numai in apa, tragea suvita de par,
producind un zgomot surd, intarit de cutia de rezonanta a vasului.
Cuvintul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor
slave: rus. bugai, pol. buhai, tc. buga, cum se spune in Ialomita si in
sudul Moldovei. Obiectul menit sa imite mugetul taurului, simbol al
fertilitatii, a fost cindva raspindit in intreaga Europa. La cehi este
cunoscut si azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind in
legatura cu zgomotul pe care il face. La unguri se numeste burgato, tot o
denumire onomatopeica. La germani se numeste Rummeltop sau Brummtorf,
tot dupa zgomotul pe care il face.Torf inseamna oala de pamint, de lut,
aici vasul fiind de ceramica. Obiceiul a disparut demult in Europa
apuseana si, acolo unde mai exista, si-a pierdut sensul traditional, 1
este practicat mai mult ca un joc de catre copii.
Pe linga plug si buhai, ceata purta bice sau harapnice din care se
pocneste, clopote de vite si talangi. Ea era insotita de instrumentisti
populari care cintau din fluiere, cimpoi, vioara sau cobze.
In general, locurile unde plugul si buhaiul apareau impreuna in
acelasi obicei sint mai rare. Acolo unde plugul era inlocuit cu un bat
simbolic, in tot timpul recitarii batul era jucat in ritmul versurilor;
clopoteii care-l impodobeau acompaniau ritmic recitarea. in regiunile
unde recuzita era si mai este un plug adevarat, se trage si astazi
uneori, iar in trecut se tragea cu regularitate, o brazda in curtea sau
la poarta gospodarului. Tragerea brazdei dovedeste, fara putinta de
indoiala, ca Plugusorul este un stravechi obicei agrar derivat dintr-o
practica primitiva si trecut print-un rit de fertilitate, ajungind o
urare de recolte bogate pentru viitor. Urarea este un lung poem in
versuri recitate care descrie cu mult umor, dar si cu cuvenita ridicare
de plan, fabulos, toate muncile agricole, pina la coptul colacului.
Altadata rit menit sa provoace fertilitatea, Plugusorul este azi,
acolo unde se pastreaza, un obicei care contribuie la veselia generala a
sarbatorii Anului Nou. Urarea cu plugul sau cu buhaiul povesteste cu
umor despre prodigioase munci agricole, al caror rod este fabulos.
Valdemar Liungmann cauta sa stabileasa o legatura intre obiceiul
nostru si aratul ritual practicat pentru a propita de catre taranii
romani la Calendele lui Ianuarie sau la 1 Martie.
Desfasurarea dramatica se leaga, dupa parerea lui Liungmann, de
aratul si semanatul ritual din cultul lui Dionisos si a lui Osiris.
Tinind seama de noile constatari facute de N. E. Mate asupra miturilor
vechi egiptene,1 putem presupune ca Plugusorul este de fapt, la origine,
ceremonialul primei brazde practicat de catre capetenia obstei
patriarhale. Si in urarea noastra, gospodarul, badita Vasile sau badita
Troian, pare sa aiba acelasi rol.
Gospodarul pleaca pe un cal negru sau pe un cal “graur cu saua de
aur” sa gaseasca “loc de arat si de semanat”. El ara “brazda neagra” si
seamana “griu rosu”. Griul creste: ”in pai ca trestia,/ in foi ca
mazarea,/ in spic ca vrabia”. Gospodarul incaleca din nou pe cal si
pleaca sa vada daca holda este coapta: ”Griu de-o parte se-ngalbemea/ De
aproape se cocea,/ De secera se gatea”. Gospodarul ia spice de proba,
si se intoarce acasa si se pregateste de secerat. Se duce la tirg sa-si
cumpere fier si otel. Se duce la fierar si-l pune sa-i faca “sacere
maruntele/ Cu dinti de floricele,/ Cu manunchi de viorele,/ Sa secere
copile frumoase cu ele”. intr-o varianta culeasa in anul 1950 in
Negrilesti, Vrancea, gospodarul cheama fierarul la telegraf: “Si-au
sunat la telegraf/ Si-a venit mesteri indat”. Elementul vietii moderne
intra in chip natural in descrierea muncilor agricole. Prezentarea
muncii menita sa constituie miezul urarii este presarata cu elemente de
umor si cu note de voita exagerare, necesare implinirii dorintelor.
Ritmul seceratului este fantastic: ”Un fecior de negustor/ Cu stinga
secera./ Cu dreapta leaga,/ Cu dintii-n haraba arunca./ O scos
doisprezece telegari,/ Ca ceaunele canite,/ Cu unghiile potcovite,/ Cu
potcoave de argint,/ Ce prind bine la pamint./ O scos noua iepe surepe,/
De cate noua ani sterpe./ Cu gura-n car punea,/ Stambol nu le trebuia”.
Dupa terminarea seceratului si treeratului, carele “impovarate,/ cu
lanturi legate” se indreapta spre moara. Moara, vazind atatea care,
“Pune coada la spinare/ Si apuca pe lunca mare”. Dar: “Morarul mester
mare,/ O iesit cu ochi bolditi,/ Cu itarii cruciti,/ De dinsul sa te
rizi”. Si morarita a iesit: “Cu o cataveica de niste taricioare/ De cind
cu foametea cea mare./ Si mi-o incepu a striga:/ -Ptiu, ptiu, ptiu si
na, na, na./ Moara sta si se uita./ Si o amagit pina la portita/ Si-o
luat-o din dirlog/ Si-o dat-o la loc,/ S-o scos un ciolan,/ Si i-o dat
una in splina/ S-o asezat-o cape faina”. Aceasta parte in care moara
este intruchipata ca o faptura vie, un fel de animal domestic care se
sperie de multimea carelor si o ia la fuga, este prinsa de morar sau
ademenita de morarita si pune cu mestesug la loc, este plina de umor,
stirneste intotdeauna risul ascultatorilor. Ea reprezinta, poate, cu
hazul cuvenit, imbinarea intre descrierea sobra, rituala a muncilor
pentru piine cu nota vesela care apare simbiotic la foarte multe dintre
riturile vechi si la jocurile cu masti medievale. Griul este macinat,
faina este dusa acasa la gupineasa gazda: ” Face colac frumos,/ Si l-o
pus in cuiul cel de jos, ca sa fie plugarilor de folos,/ Si l-o rupt in
noua/ Si ne-o dat si noua”. Versurile acestea de sfirsit seamana cu
versurile din cintecele de secera.
Urarea cu plugusorul se termina prin cererea darurilor. in partea
care inchieie Plugusorul intilnim unele elemente particulare de umor,
obisnuite si in oratiile de nunta, in unele povestiri si in teatrul
popular. Ele se refera la insasi practica obiceiului, ironizeaza
recitarea si pe recitatori, creeaza distanta intre actul ceremonial si
receptarea lui.
Bazat pe o practica rituala menita sa insoteasca sau sa previna
muncile plugarului, Plugusorul evoluează treptat si ajunge la formele
spectaculare sarbatoresti de astazi.
Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascultati.
Ia mai manati, mai!
Hai, hai...
S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a-ncalecat
Pe-un cal invatat
Cu saua de aur,
Cu nume de Graur,
Cu frau de matasa,
Impletit in sasa,
Cat vita de groasa.
El in scari s-a ridicat,
Peste campuri s-a uitat,
Sa aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-a pornit intr-o joi
Cu un plug cu doispreceze boi
Boi boureni,
In coada codalbeni,
In frunte tintatei.
Ia mai manati, mai, flacai!
Hai, hai...
La luna, la saptamana,
Isi umplu cu aur mana
Si el vru sa vada
De-i dete Dumnezeu roada.
Era-n spic cat vrabia,
Era-n bob cat trestia.
Ia mai manati, mai!
Hai, hai...
Traian iute s-a intors
Si din grajd alt cal a scos.
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian,
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
De nu-l prinde locul.
Cu potcoave de argint,
Ce da sporul la fugit.
Traian iute-a-ncalecat,
La Tinchin a apucat
Si otel a cumparat,
Ca sa faca seceri mari,
Pentru seceratorii tari.
Si-altele mai mititele,
Pentru fete ochesele
Si neveste tinerele.
De urat, am mai ura,
Dar ma tem ca va-nsera,
Pe-aici, pe la dumneavoastra,
Departe de casa noastra.
Si ne-asteapte si-alte case,
Cu bucate mai gustoase,
Cu paine calda pufoasa,
Cu vinul de vita-aleasa,
Cu Cotnar de Dragasani,
La anul si la multi anï!
Tiparire
Y!M
Twitter
Facebook
Download
