Ce-a vrut să spună poetul
„Ce a vrut să spună poetul?”
e una din întrebările mele vechi. Mi-o pun des. Își are originea în anii când
mai eram profesor de literatură și am asistat la lecția unui coleg care urma să
analizeze o poezie despre iarnă. Erau niște versuri simple, nu-mi mai amintesc,
de tipul „Afară ninge liniștit, în vatră arde focul” ori „Ninge, totu-i
luminos, alb e sus și alb e jos”, dar colegul meu, în fața unor copii din clasa
a cincea, s-a lansat în căutarea unor sensuri ascunse. Și îi tot da cu
metaforele și cu profunzimile nebănuite, inventând o întreagă filozofie pe un
loc gol. Apoi citea vreun vers din acea poezioară și întreba: „Dar aici, copii,
ce-a vrut să spună poetul?” Iar bieții copii, ce puteau să spună? Că a venit
iarna și că ninge, domnule profesor! Nu, nu era așa. Sensul zăpezii era
puritatea. Sensul săniușului era fericirea copilăriei. Iar sensul lecției
acelea era incompetența unui profesor care își chinuia elevii cu întrebări și
comentarii inutile. După lecția colegului meu, am urât tare mult analizele
poetice. Le citeam elevilor din clasele superioare „Elegie la trenurile reci”
de Mircea Dinescu:
„ De-ai adormi, iubito, pe
linia ferată
imbujorate trenuri te-or
ocoli tiptil,
din ceruri au sa ningă
baloturi mari de vată,
vor fi beții de rouă, se va
dansa cadril…”
„V-a plăcut?”, îi întrebam.
„Daaa!!!” Și îmi era suficient ca să-mi simt împlinită misiunea mea de profesor
de literatură. În fine, întrebarea „Ce a vrut să spună poetul” o pronunț în
lejeră bătaie de joc.
Aseară vine soția de la
cinema, unde a fost cu o prietenă, și îmi povestește filmul „Amour”. Soțul și
soția, doi profesori de muzică deja în vârstă, familie respectabilă, au de
toate, copii etc. La un moment dat ea e lovită de un ictus. E dusă la spital,
se întoarce apoi acasă, cu probleme. Și el o îngrijește cu dragoste și
devoțiune. Pe badanta insuficient de grijulie o alungă fără multe menajamente
și continuă să aibă grijă de soție doar el. Dar soția are un al doilea ictus.
Situația i se înrăutățește. E o problemă să-i dai apă, e o problemă s-o
hrănești. Omul rezistă un timp. Apoi cedează. Își sufocă soția cu o pernă. Apoi
închide ușa la bucătărie și dă drumul la gaz… La care eu mă revolt: Nu se poate
așa! Nu e ecologic! Metanul e gaz de seră, produce încălzire globală, apoi s-ar
putea să explodeze tot blocul! De ce nu sare de la etaj ca Mario Monicelli? De
ce nu face ca Seneca?.. În sfârșit, ce-a vrut să spună poetul?
- Păi spune-mi tu ce-a vrut să spună poetul, că stai
veșnic cu nasul în ziare!
- Cred că poetul a făcut o pledoarie în favoarea
testamentului biologic și eutanasierii. Pentru ca să nu mai fie nevoie de perne
ori de cheltuirea inutilă a unor metri cubi de gaze prețioase. Ești dus într-o
clinică specializată, la „Thanatos Palace Hotel” de exemplu, cum citisem cândva
într-o nuvelă de André Maurois, și acolo medicii specializați au grijă să-ți
ofere o moarte sigură, fără riscuri.
- A, și deci acolo vrei să mă duci.
- Nu se știe care pe care, dar trebuie să facem mai întâi
testamentele… Să-ți spun și eu ce-am aflat în timp ce tu erai la film. Nebunii
ăia de francezi au făcut o mare demonstrație la Paris în favoarea căsătoriilor
și adopțiilor gay, ca să-i combată pe cei care mai înainte au defilat pentru
familia tradițională.
- Și te deranjează? Parcă ai luptat cu trup și suflet ca
Republica Moldova să adopte legea antidiscriminare, te-ai răzgândit?
- Nu m-am răzgândit, măi femeie, dar discriminarea e una,
iar căsătoria și adopțiile îs cu totul altceva. Tu îți dai seama că în felul
acesta noi distrugem cu bună știință modelul nostru de civilizație, în numele
unei libertăți nelimitate și iluzorii? Mâine se va trezi cineva care va
pretinde să se căsătorească cu 2 sau 3 femei, ori vreo femeie va zice că ea nu
se mulțumește cu un singur bărbat, dar vrea cu 3! Ori doamne ferește vreun
zoofil va dori, ah, în numele Iubirii, să se cunune cu vreo capră! Tu știi ce
înseamnă civilizație? Înseamnă reguli, interdicții, pedepse, tabuuri! Dacă
înlăturăm toate interdicțiile, ne transformăm în turmă… Uite, Ignazio la Russa
a zis că copiii din familiile gay au toate șansele să devină și ei gay. Toți
intelectualii de stânga i-au sărit în cap zicând că nu are dreptate. Poate că
nu are, dar uite că eu descopăr abia acum câte lucruri în comun am cu tatăl
meu, i-am copiat fără să-mi dau seama felul în care se supăra și se bucura,
vorbele, ironiile… Și atunci cum pot eu să
cred că intelectualii de stânga au dreptate. Ăștia, care o fac pe
independenții și originalii, sunt cred mai conformiști decât omul obișnuit,
căci se tem de ceea ce vor zice alți intelectuali. În fine, cred că un
homosexual de bun simț, conștient de originalitatea sa, nu va dori niciodată să
se banalizeze și să se ridiculizeze într-un matrimoniu oficial. Și apoi,
legăturile astea dintre homosexuali îmi pare că nici nu sunt durabile…
- Zici asta pentru că nu-i cunoști. Eu am văzut aici la
Roma cum a murit, de bătrânețe, un pictor celebru, homosexual. Prietenul său
l-a îngrijit cu devoțiune până la urmă. Știi ce-am văzut în ochii lui?
Dragoste. Așa că taci dacă nu știi.
- Draga mea, tu ești o amenințare pentru pacea de pe
planeta noastră.
- Ce-a vrut să spună cu asta poetul?
- Ha-ha… Mă refeream la cuvintele Papei. Știi ce-a zis
Ratzinger în timpul Zilei Mondiale a Păcii? A zis că tentativele de a echivala
căsătoria dintre bărbat și femeie cu forme de uniune radical diferite jignesc
adevărul despre om și provoacă răni grave justiției și păcii.
- O, ce mă mai bucur că
Dumnezeu te-a călăuzit pe calea cea dreaptă și te-a adus în sfârșit în tabăra
Papei!
Комментариев нет:
Отправить комментарий