Я - это Второе Пришествие Иисуса Христа на Землю.

1. Leul românesc a fost reexprimat pe data de 1 iulie 2005. Odată cu această denominare, 10.000 lei (vechi) sunt echivalenți cu 1 leu (nou).
2. Se poate folosi și domeniul .eu, întrucât România face parte din Uniunea Europeană.

România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.^[4] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.
România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Moldova și Țara Românească condusă de Alexandru Ioan Cuza și a fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României (295.641 km²).
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare (Întregită), sub presiunea Germaniei naziste condusă de Hitler, a fost nevoită, în timpul guvernului pro-nazist condus de Gigurtu, să cedeze teritorii Ungariei (nordul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea regimului lui Antonescu de la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Puterilor Axei, România s-a alăturat Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică) și a recuperat Transilvania de Nord, fapt definitivat prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947.
La momentul destrămării Uniunii Sovietice și a înlăturării regimului comunist instalat în România (1989), țara a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este a noua țară după suprafața teritoriului (238 391 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 22 milioane locuitori)^[5] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). În 2007, orașul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii^[6]. România este membră a unor organizații internaționale: ONU din 1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie 2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980 și unor instituții economice: Grupul Băncii Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991, OCDE.

Etimologie

Articol principal: etimologia termenilor „român” și „România”.

Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus.^[7]
Cel mai vechi indiciu referitor la existența numelui de „român” ar putea fi conținut de Cântecul Nibelungilor: „Ducele Ramunch din țara Valahilor/cu șapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.^[8] Ramunch ar putea fi o transliterație a numelui „Român” reprezentând în acest context un conducător simbolic al românilor.^[9]

Scrisoarea lui Neacşu, cel mai vechi document conservat scris în limba română

Cele mai vechi atestări documentare ale termenului de „rumân/român” cunoscute în mod cert sunt conținute în relatări, jurnale și rapoarte de călătorie redactate de umaniști renascentiști din secolul al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în Țara Românească, Moldova și Transilvania. Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani”.^[10] Francesco della Valle scrie în 1532 că valahii „se denumesc romani în limba lor”. Mai departe, el citează chiar și o scurtă expresie românească: „Sti rominest?”.^[11] După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înșiși „români” (romanesci).^[12] Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică romana”.^[13]
Mărturii suplimentare despre endonimul de „rumân/român” furnizează și autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel, umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înșiși «Romuini»”.^[14] Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani, iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți valahi, după italieni”,^[15] în timp ce primatul și diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că „românii se numesc romani”,^[16] iar eruditul maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii românești ca: „Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena”.^[17]
Cel mai vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu mențiunea „rumânesc” este conținută de unele versiuni ale operei Getica de Iordanes: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”.^[18] Denumirea Rumunense constituie o transliterație latinizantă a unei pronunții slave pentru „rumânesc”. Deși mențiunea Sclavino Rumunense s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanța ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea–al XI-lea.

O hartă a ipoteticei Rumânii (România), datată 1855, realizată de Cezar Bolliac

Cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui de țară este Scrisoarea lui Neacșu din 1521, ce conține mențiunea cěra rumŭněskŭ (Țeara Rumânească).
Miron Costin insistă asupra denumirii de „român, adică roman” ce o poartă românii din Principatele Române.^[19] La fel, Constantin Cantacuzino explică pe larg în Istoria Țării Rumânești originile și semnificația denumirii de „român, românesc” dată Țărilor Române.^[20] Dimitrie Cantemir denumește în mod sistematic toate cele trei Principate locuite de români ca „Țări Românești”.^[21] Termenul de „România” în accepțiunea sa modernă este atestat documentar în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea.^[22]
Până în secolul al XIX-lea au coexistat pentru spațiul dintre Nistru și Tisa denumirile de „Rumânia” și „România”, precum și endonimul „rumâni” alături de „români”, forma scrisă cu „u” fiind predominantă.^[23] Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului XVIII exonimul modern a poporului român și a statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germană), „Roumains/Roumanie” (franceză), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechită din engleză), „Rumuni/Rumunija” (în sârbă; totuși, în cazul românilor timoceni s-a păstrat exonimul de „vlahi”, vechiul exonim al tuturor românilor^[24], până în ziua de azi, chiar dacă se autodefinesc în limba maternă drept „rumâni”^[25]^[26]) etc. În ultimele decenii, în mai multe limbi s-a trecut la înlocuirea formei care derivă din „rumân” în cea care derivă din „român”. Astfel, în limba engleză forma „Rumania” a fost în locuită cu „Romania”. În limba italiană denumirea „Rumania” a fost înlocuită cu „Romania”, iar în limba portugheză se folosesc formele „Romenia” (pentru a desemna statul român) și „Romeno” pentru a desemna poporul român.^[23]

Istorie

Articol principal: istoria României.

Prin istoria României se înțelege, în mod convențional, istoria regiunii geografice românești, a popoarelor care au locuit-o precum și a statului Român modern. Una dintre cele mai dezbătute probleme din istoriografia românească, problemă care de fapt indică însuși drumul parcurs de aceasta, este problema originilor.^[27]^[28]^[29]^[30] Astfel, originile românilor sunt disputate, existând mai multe teorii.^[31]

Dacia și Imperiul Roman

Articole principale: Daci și Dacia romană.

Se consideră că triburile creatoare ale culturii bronzului pe teritoriul României aparțin grupului indo-european al tracilor.^[32]^[33]^[34] Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu geții.^[35] Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot.^[36]^[37] Cucerirea Daciei de către romani conduce la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român.^[38] După ce Dacia a devenit provincie a Imperiul Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație romană, inclusiv latina vulgară care a stat la baza formării limbii române.^[39]^[40]^[41]

Decebal, basorelief de pe Columna lui Traian

Pe baza informațiilor din inscripția de la Dionysopolis^[42]^[43]^[44] și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.^[45]^[46] În anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.^[47] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în 4, apoi în 5 regate.^[48] Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.^[49] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale sub Decebal.^[50] În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.^[51] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană.^[52]

Perioada principatelor și Epoca fanariotă

Articole principale: Statele medievale românești și Epoca fanariotă.

În primul mileniu, peste teritoriul României au trecut valuri de popoare migratoare: goții în secolul III - IV^[53], hunii în secolul IV^[54], gepizii în secolul V^[55]^[56], avarii în secolul VI^[57], slavii în secolul VII, ungurii în secolul IX, pecenegii^[58], cumanii^[59] , uzii și alanii în secolele X - XII și tătarii în secolul XIII.
În secolul al XIII-lea sunt atestate primele cnezate la sud de Carpați.^[60] Mai apoi, în contextul cristalizării relațiilor feudale, ca urmare a creării unor condiții interne și externe favorabile (slăbirea presiunii ungare și diminuarea dominației tătarilor) iau ființă la sud și est de Carpați statele feudale de sine stătătoare Țara Românească (1310), sub Basarab I și Moldova (1359), sub Bogdan I.^[50] Dintre domnitorii ce au avut un rol mai important, pot fi amintiți: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Dimitrie Cantemir în Moldova, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Constantin Brâncoveanu în Țara Românească și Iancu de Hunedoara în Transilvania. Începând cu sfârșitul secolului al XV-lea cele două principate intra treptat în sfera de influență a Imperiului Otoman.

Alexandru Ioan Cuza

Transilvania, parte de-a lungul Evului Mediu a Regatului Ungariei^[61], guvernată de voievozi, devine un principat de sine stătător, vasal Imperiului Otoman din 1526. La cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea Mihai Viteazul domnește pentru o foarte scurtă perioadă de vreme peste o bună parte din teritoriul României de astăzi.^[62]
În secolul al XVIII-lea, Moldova și Țara Românească și-au păstrat în continuare autonomia internă, dar în 1711 și 1716 respectiv, începe perioada domnitorilor fanarioți,^[63] numiți direct de turci din rândul familiilor nobile de greci din Constantinopol. Prin încheierea pactului dualist în 1867, Transilvania și-a pierdut la scurtă vreme resturile autonomiei sale politice, fiind înglobată din punct de vedere politic și administrativ Ungariei.^[64]

Unirea și Regatul României

Articole principale: Renașterea națională a României și Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.

Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova și Muntenia (sau Țara Românească), în anul 1859, odată cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza.^[65]^[66]^[67] Acesta a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, Cuza fiind obligat să părăsească țara.^[68] În 1877, România își obține independența iar în 1881, Carol I este încoronat ca Rege al României.^[69] În 1913, România a intră în război împotriva Bulgariei, la capătul căruia a obținut Cadrilaterul.^[70]^[71]^[72] În 1914, regele Carol I moare, rege al României devenind Ferdinand I.^[68]
În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.^[73] Deși forțele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârșitul războiului, Imperiile Austriac și Rus s-au dezintegrat; Adunarea Națională în Transilvania, și Sfatul Țării în Basarabia și Bucovina și-au proclamat Unirea cu România,^[74] iar Ferdinand s-a încoronat rege al României la Alba Iulia în 1922.^[75] Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamațiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declarația celor 14 puncte ale președintelui american Thomas Woodrow Wilson.^[76]
În 1938, regele Carol al II-lea își asumă puteri dictatoriale.
Odată cu venirea sa la putere, Ion Gigurtu, președinte al Consiliului de Miniștri, între 4 iulie și 4 septembrie 1940, a declarat că va duce o politică nazistă pro-Axa Berlin–Roma, antisemită și fascist-totalitară^[77]^[78]^[79]. În urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei (după ce Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazistă și aderarea totală a României la Axa Berlin–Roma), România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj.^[80]^[81]^[82] Vastele teritorii din Transilvania care au fost cedate de Ion Gigurtu în favoarea Ungariei conțineau importante resurse naturale, inclusiv mine de aur.^[83] Ion Gigurtu a fost de acord și cu cedarea a 8000 km² din Dobrogea de sud în favoarea Bulgariei^[84] și Uniunii Sovietice, Basarabia Herța și Bucovina de Nord.^[81]
Față de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulțumirea opiniei publice și protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituția României și îl numește ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și devine șef de stat precum și președinte al consiliului de miniștri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice.^[85]^[86]

România socialistă

Articol principal: România socialistă.

La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite.^[87] În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai a dispus destituirea și arestarea mareșalului, iar România a trecut de partea Aliaților.^[87]
La mai puțin de 3 ani de la ocuparea României de către sovietici , în 1947, regele Mihai I este forțat să abdice^[88] și a fost proclamată Republica Populară Română - stat al democrației populare. Regimul instaurat, condus de Partidul Muncitoresc Român, își întărește poziția printr-o politică de tip stalinist de descurajare a oricărei opoziții politice și de schimbare a structurilor economico-sociale ale vechiului regim burghez.^[89]^[90] La începutul anilor 1960, guvernul român a început să-și afirme o anumită independență față de Uniunea Sovietică,^[91] fără însă să renunțe la „cuceririle revoluționare”.^[89] În 1965 moare liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România intră într-o perioadă de schimbări.^[92] După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceaușescu,^[92] care a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965, președinte al Consiliului de Stat în 1967 și președinte al Republicii Socialiste România în 1974. Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în ce mai autoritară în anii 1980.^[91]

Revoluţia română din 1989

România după 1989

Articole principale: România după 1989 și Revoluția română din 1989.

În contextul căderii comunismului în toată Europa de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timișoara s-a transformat rapid într-un protest național împotriva regimului politic socialist, înlăturându-l pe Ceușescu de la putere.^[93]
Un consiliu interimar format din personalități ale vieții civile și foste oficialități comuniste a preluat controlul guvernului, iar Ion Iliescu a devenit președintele provizoriu al țării. Noul guvern a revocat multe din politicile autoritare comuniste^[94]^[95]^[96] și a închis câțiva dintre conducătorii regimului comunist.
În mai 1990 s-au organizat alegeri ale partidelor pentru legislatură și președinție. Iliescu a fost ales președinte, iar partidul său, Frontul Salvării Naționale, a câștigat controlul legislativ. Petre Roman a devenit prim-ministru. Alegerile însă nu au pus punct demonstrațiilor antiguvernamentale. Dezlănțuirile minerilor au dus la demiterea guvernului Roman în septembrie 1991. În octombrie, fostul ministru de finanțe, Theodor Stolojan i-a urmat lui Roman ca prim-ministru și a format un nou cabinet.^[97] În alegerile naționale din 1992, Ion Iliescu și-a câștigat dreptul la un nou mandat. Cu sprijin parlamentar de la partidele parlamentare naționaliste PUNR, PRM și fostul partid comunist PSM, a fost format un guvern în noiembrie 1992, sub prim-ministrul Nicolae Văcăroiu.^[98]
Emil Constantinescu din coaliția electorală Convenția Democrată Română (CDR) l-a învins în 1996 pe președintele Iliescu, după un al doilea scrutin și l-a înlocuit la șefia statului. Victor Ciorbea a fost numit prim-ministru. Ciorbea a rămas în această funcție până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile și mai târziu de Mugur Isărescu.^[98] Alegerile din 2000 au fost câștigate de PSD și Ion Iliescu, iar Adrian Năstase a fost numit prim-ministru.^[99] În 2004, alegerile l-au dat învingător pe Traian Băsescu în funcția de Președinte al statului, în fruntea unei coaliții formată din PNL și PD, alături de UDMR și PUR, iar în funcția de prim-ministru a fost numit Călin Popescu Tăriceanu.^[100]
Din 2004 România este membru NATO, iar din 2007 a devenit membră a Uniunii Europene.^[101]^[102] În urma alegerilor legislative din noiembrie 2008, Partidul Democrat-Liberal a obținut cele mai multe mandate, fiind urmat de alianța dintre PSD și PC, PNL și UDMR.^[103] Ulterior se formează un guvern de alianță, între PSD+PC și PD-L, condus de Emil Boc,^[104] pentru ca din decembrie 2009, în urma votului Parlamentului, PD-L, UDMR și grupul parlamentar al independenților (devenit UNPR) să alcătuiască cabinetul Boc 2.

Geografie

Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Munților Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.

Articol principal: Geografia României.

Teritoriul actual al României mai este numit și spațiul carpato-danubiano-pontic, deoarece România se suprapune unui sistem teritorial european, conturat după forma cercului Carpaților Românești și a regiunilor limitrofe impuse și subordonate complementar Carpaților, fiind mărginită în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de Marea Neagră.
România este situată în emisfera nordică, la intersecția paralelei 45° latitudine nordică și meridianului de 25° longitudine estică, iar în Europa în partea central sud-estică la distanțe aproximativ egale față de extremitățile continentului european.^[105] România se învecinează la nord cu Ucraina, granița de sud este formată cu Bulgaria (o mare parte fiind frontieră acvatică, cu Dunărea), în vest cu Ungaria, în sud-vest cu Serbia, iar în est cu Republica Moldova (formată în totalitate de Prut). Frontierele României se întind pe 3150 km, din care 1876 km au devenit, în 2007, granițe ale Uniunii Europene (spre Serbia, Moldova și Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, granița formată are o lungime de 194 km pe platforma continentală (245 km de țărm). Suprafața României este de 238 391 km², la care se adaugă 23 700 km² din platforma Mării Negre.

Relief

Hartă topografică a României

Harta generală a României

Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a principalelor unități de relief (35% munți, 35% dealuri și podișuri și 30% câmpii) și gruparea reliefului.^[105] Carpații Românești se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul țării, cea a Transilvaniei.^[105] Sunt munți cu altitudine mijlocie, fragmentați, cu un etaj alpin, pășuni alpine și întinse suprafețe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu (din Munții Făgăraș), la 2 544 de metri. Pe teritoriul României, Munții Carpați au o lungime de 910 km.^[106]
La exterior Munților Carpați se află un inel de dealuri — Subcarpații și Dealurile de Vest — locurile cele mai populate,^[105] datorită bogatelor resurse de subsol (petrol, cărbuni, sare) și condițiilor favorabile culturii viței-de-vie și pomilor fructiferi. În est și sud se extind trei mari podișuri (Moldovei, Dobrogei și Getic), dar și Podișul Mehedinți, în timp ce în sud și vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) și Câmpia de Vest.
Delta Dunării este cea mai joasă regiune a țării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaștini, lacuri și stuf.^[105] Ceva mai înălțate sunt grindurile fluviale și maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de pescari. Este un teritoriu descris din Antichitate de numeroși oameni de știință ai vremurilor, printre care Herodot, Strabon, Ptolemeu sau Plinius cel Bătrân.^[107] Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervație naturală a biosferei.^[108]
România beneficiază de toate tipurile de unități acvatice: fluvii și râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularitățile hidrografice și hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziția geografică a țării în zona climatului temperat-continental și de prezența arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularități.^[109]

Faună și floră

Articole principale: fauna României și flora României.

Pelicani zburând deasupra Dunării în Deltă

Pe teritoriul României au fost identificate 3700 de specii de plante din care până în prezent 23 au fost declarate monumente ale naturii, 74 dispărute, 39 periclitate, 171 vulnerabile și 1253 sunt considerate rare.^[110] Cele trei mari zone de vegetație în România sunt zona alpină, zona de pădure și zona de stepă.^[111] Vegetația este distribuită etajat, în concordanță cu caracteristicile de sol și climă,^[112] dar și în funcție de altitudine, astfel: stejarul, gârnița, teiul, frasinul (în zonele de stepă și dealuri joase); fagul, gorunul (între 500 și 1200 de metri); molidul, bradul, pinul (între 1200 și 1800 de metri); ienupărul, jneapănul și arborii pitici (într 1800 și 2000 de metri); pajiștile alpine formate din ierburi mărunte (peste 2000 de metri).^[105] În largul văilor mari, datorită umezelii persistente, apare o vegetație specifică de luncă, cu stuf, papură, rogoz și adesea cu pâlcuri de sălcii, plopi și arini. În Delta Dunării predomină vegetația de mlaștină.^[113]
Fauna României este în special repartizată în funcție de vegetație. Astfel, pentru etajul stepei și silvostepei sunt specifice următoarele specii: iepurele, hârciogul, popândăul, fazanul, dropia, prepelița, crapul, carasul, știuca, șalăul, somnul; pentru etajul pădurilor de foioase (stejar și fag): mistrețul, lupul, vulpea, mreanul, ciocănitoarea, cinteza; pentru etajul pădurilor de conifere: păstrăvul, lostrița, râsul, cerbul, iar specifice faunei alpine sunt caprele negre și vulturii pleșuvi.^[105]
În particular, Delta Dunării este sălașul a sute de specii de păsări, incluzând pelicani, lebede, gâște sălbatice și păsări flamingo, protejate de lege (așa cum sunt de altfel și porcii sălbatici și lincșii). De asemenea Delta reprezintă un popas sezonal pentru păsările migratorii. Câteva dintre speciile rare de păsări aflate în zona Dobrogei sunt pelicanul creț, cormoranul mic, lopătarul, gâsca cu piept roșu și gârlița mare, dar și lebăda de iarnă.^[114]

Climă

Articol principal: clima României.

Delta Dunării

Clima României este determinată în primul rând de poziția sa pe glob, precum și de poziția sa geografică pe continentul european. Aceste particularități conferă climei un caracter temperat continental cu nuanțe de tranziție.^[115]
Extinderea teritoriului țării pe aproape 5° de latitudine impune diferențieri mai mari între sudul și nordul țării în ceea ce privește temperatura decât extinderea pe circa 10 °C de longitudine, astfel dacă temperatura medie anuală în sudul țării se ridică la circa 11 °C, în nordul țării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3 °C. Între extremitatea vestică și cea estică a teritoriului național, diferența termică se reduce la 1 °C (10 °C în vest, 9 °C în est).^[115]
Relieful țării are un rol esențial în delimitarea zonelor și etajelor climatice. Munții Carpați formează o barieră care separă climatele continentale aspre din est de cele din vest de tip oceanic și adriatic. În concluzie, clima României este una de tip temperat-continentală, cu patru anotimpuri și este marcată de influențe ale climatelor stepice din est, adriatice din sud-vest, oceanice din vest și nord-vest, păstrându-și totuși identitatea climatului carpato-ponto-danubian.^[115]
Precipitațiile sunt moderate, variind de la insuficienta cantitate de 400 mm din Dobrogea la 500 mm în Câmpia Română și până la 600 mm în cea de Vest. Odată cu altitudinea, precipitațiile cresc, depășind pe alocuri 1000 mm pe an.
Primele înregistrări climatice în România s-au făcut odată cu înființarea Institutului Meteorologic Central (în 1884) și cu apariția lucrărilor elaborate de Ștefan Hepites. După 1960 are loc o dezvoltare a rețelei de stații meteorologice, apărând și importante lucrări referitoare la caracteristicile climatice ale spațiului montan, litoral, urban, rural, etc.^[109]

Demografie

Răspândirea celor patru dialecte ale limbii române.

Articole principale: populația României, românime și Comunități etnice în România.

1899: |||||| ▲ 5.956.690 locuitori
1912: ||||||| ▲ 7.234.919 locuitori
1930: |||||||||||||||||| ▲ 18.057.028 locuitori
1941: |||||||||||||| ▼ 13.535.757 locuitori
1948: |||||||||||||||| ▲ 15.872.624 locuitori
1956: ||||||||||||||||| ▲ 17.489.450 locuitori
1966: ||||||||||||||||||| ▲ 19.103.163 locuitori
1977: |||||||||||||||||||||| ▲ 21.559.910 locuitori
1992: ||||||||||||||||||||||| ▲ 22.810.035 locuitori
2002: |||||||||||||||||||||| ▼ 21.698.181 locuitori
2011: |||||||||||||||||||||| ▲ 21.904.551 locuitori^[116]

Conform recensământului din 2002, România are o populație de 21 680 974 de locuitori^[117]^[118] și este de așteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populației ca urmare a sporului natural negativ.^[119]^[120] Principalul grup etnic în România îl formează românii.^[117] Ei reprezintă, conform recensământului din 2002, 89,5% din numărul total al populației.^[117] După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,6% din populație, respectiv un număr de aproximativ 1 400 000 de cetățeni.^[121] După datele oficiale, în România trăiesc 535 250 de romi.^[122] Alte comunități importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaților, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor și armenilor.^[117]^[123] Din cei 745 421 de germani câți erau în România în 1930,^[124]^[125] în prezent au mai rămas aproximativ 60 000.^[126]^[127] De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796 056 de evrei,^[128] însă la recensământul din 2002 au fost numărați 6 179.^[117]

Târgul Drăgaica - Carol Popp de Szathmáry

Numărul românilor ori al persoanelor cu strămoși născuți în România care trăiesc în afara granițelor țării este de aproximativ 12 milioane.^[129]^[130] Puțin timp după revoluția din decembrie 1989, populația României a fost de peste 23 000 000 de locuitori. Însă începând cu 1991, aceasta a intrat într-o tendință de scădere treptată,^[131]^[132] ajungând actualmente la circa 21 000 000 de locuitori. Acest fapt se datorează liberei circulații în statele din afara granițelor României,^[133] dar și ratei natalității destul de scăzute.^[134]^[135]
Limba oficială a României este limba română^[136] ce aparține grupei limbilor romanice de est și este înrudită cu italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana^[137] și, mai departe, cu majoritatea limbilor europene. Româna este limba cu cel mai mare număr de vorbitori nativi ce reprezintă 91% din totalul populației României,^[117] fiind urmată de limbile vorbite de cele două minorități etnice principale, maghiarii și romii. Astfel, maghiara este vorbită de un procent de 6,7% iar romani de respectiv 1,1% din numărul total al populației țării.^[117] Până în anii '90, în România a existat o numeroasă comunitate de vorbitori de limbă germană, reprezentată în cea mai mare parte de sași.^[138] Deși cei mai mulți dintre membrii acestei comunități au emigrat în Germania,^[139] au rămas totuși în prezent într-un număr semnificativ de 45 000 de vorbitori nativi de limbă germană în România.^[140] În localitățile unde o anumită minoritate etnică reprezintă mai mult de 20% din populație, limba respectivei minorități poate fi utilizată în administrația publică și în sistemul judiciar.^[141]^[142] Engleza și franceza sunt principalele limbi străine predate în școlile din România.^[143] Limba engleză este vorbită de un număr de 5 milioane de români în timp ce franceza de circa 4-5 milioane,^[144] iar germana, italiana și spaniola de câte 1-2 milioane fiecare. În trecut, limba franceză era cea mai cunoscută limbă străină în România,^[145] însă de curând, engleza tinde să câștige teren. De obicei, cunoscătorii de limbă engleză sunt în special tinerii. În orice caz, România este membru cu drepturi depline a Francofoniei, iar în 2006 a găzduit la București un important summit al acestei organizații.^[146] Limba germană a fost predată în special în Transilvania, datorită tradițiilor ce s-au păstrat în această regiune din timpul dominației Austro-Ungare.^[147]

Religie

Mănăstirea „Sfânta Ana” - Rohia, Maramureş

Articol principal: religia în România.

Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase, principiu enunțat la articolul 29 din Constituția României, alături de libertatea gândirii și a opiniilor.^[148] Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele religioase.^[149]
Biserica Ortodoxă Română este instituția religioasă din România cu cel mai mare număr de credincioși. Biserica Ortodoxă, cu tradiții de aproape două milenii, are rădăcini adânci în domeniul cultural și social din România. Ea este o biserică autocefală care se află în comuniune cu celelalte biserici ortodoxe. Cea mai mare parte a populației României, respectiv 86,7%, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2002,^[150]^[151] . Ponderea comunităților religioase aparținătoare altor ramuri ale creștinismului este următoarea: romano-catolici (4,7 %), reformați (3,7 %), penticostali (1,5 %) și români uniți (0,9 %).^[152] Astfel, populația creștină din România reprezintă 99,3% din totalul populației țării. În Dobrogea există și o minoritate islamică compusă majoritar din turci și tătari.^[153] De asemenea, la recensământul din 2002, în România existau 6 179 de persoane de religie mozaică, 21 349 de atei sau persoane fără religie și 11 734 de persoane care nu și-au declarat religia.^[152]
Până la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populației din Transilvania era formată din credincioși ai Bisericii Române Unite cu Roma,^[154] ca urmare a trecerii unei mari părți a românilor, până atunci ortodocși, la Biserica Romei, la sfârșitul secolului al XVII-lea.^[155] Catolicismul și protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania și Crișana.^[152] În Bihor, de pildă, se află centrul cultului baptist din România,^[156] comunitatea de aici numărând 22 294 de adepți. De asemenea, în România există și alte culte, precum ortodocșii pe stil vechi, cultul armean și altele asemenea.
În august 2010, în România existau 18.300 de biserici^[157].

Educație

Articol principal: educația în România.

Învățământul urmărește realizarea idealului educațional întemeiat pe valorile democrației, ale diversității culturale, pe aspirațiile individuale, sociale și contribuie la păstrarea identității naționale în contextul valorilor europene. Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă și armonioasă a personalității individului în vederea unei integrări eficiente în societatea bazată pe cunoaștere.^[158]

Universitatea din București

Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.^[159] În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI).^[160] Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare.^[158] Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a 10-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).^[159] Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase.^[158] Învățământul superior este aliniat la spațiul european al învățământului superior. Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), Bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de Bacalaureat), licență (Cadru de absolvire a Universității, după un examen și / sau a tezei), Masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen), Doctorat (doctor, după o teză).^[161]
Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor.^[162] Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de limbi Străine, informatică, etc.).^[162] Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a parta, pe baza performanțelor academice. Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie.^[162] În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a și a 10-a ), doi neobligatorii (a 11-a și a 12-a).^[162] Nu există examene între a 10-a și a 11-a. Sistemul național de învățământ superior este structurat pe 3 niveluri de studii universitare: studii universitare de licență, de masterat și doctorat.^[163]

Clădirea rectoratului Universității Politehnica

În 2004, aproximativ 4,4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștea, 650.000, în grădiniță, 3,11 milioane (14% din populație), în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități).^[164]^[165] În același an, rata de alfabetizare a adulților români era de 97,3% (al 45-lea la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (al 52-a din întreaga lume).^[166]
Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția din 2007 a topului universităților din România. Acest top, aflat la a 3-a ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional. În 2011 pe primele trei locuri în clasificarea universităților situau în ordine: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.^[167]^[168] Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut comparativ cu al celor din UE.^[169]

Aglomerări urbane

Articole principale: Lista orașelor din România și Zone metropolitane în România.

București este cel mai mare oraș și totodată capitala României.^[170] La recensământul din 2002, populația orașului depășea 1,9 milioane de locuitori, în timp ce zona metropolitană București concentrează o populație de aproximativ 2,2 milioane de locuitori. Pe viitor, sunt prevăzute planuri de extindere a granițelor ariei metropolitane București.^[171]^[172]
În România mai există încă cinci orașe care au o populație numeroasă (în jur de 300.000 de locuitori) și care se înscriu în clasamentul celor mai populate orașe din Uniunea Europeană. Acestea sunt: Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Craiova. Alte orașe cu o populație ce depășește 200.000 de locuitori sunt: Galați, Brașov, Ploiești, Brăila și Oradea. De asemenea, există încă alte 13 orașe care concentrează un număr mai mare de 100.000 de locuitori.^[5]
În prezent, o parte din cele mai mari orașe sunt incluse într-o zonă metropolitană: Constanța (450.000 de locuitori), Brașov, Iași (ambele cu o populație de aproximativ 400.000 de oameni) și Oradea (260.000 de locuitori), iar altele sunt planificate: Brăila-Galați (600.000 de locuitori), Timișoara (400.000 de locuitori), Cluj-Napoca (400.000 de locuitori), Craiova (370.000 de locuitori), Bacău și Ploiești.^[173]

Cele mai mari orașe din România
București Iași	Loc	Oraș	Județ	Pop.	Loc	Oraș	Județ	Pop.	Cluj-Napoca Timișoara
	1	București	Județul Ilfov	1.926.334	11	Oradea	Bihor	206.614
	2	Iași	Iași	320.888	12	Bacău	Bacău	175.500
	3	Cluj-Napoca	Cluj	317.953	13	Arad	Arad	172.827
	4	Timișoara	Timiș	317.660	14	Pitești	Argeș	168.465
	5	Constanța	Constanța	310.471	15	Sibiu	Sibiu	154.892
	6	Craiova	Dolj	302.601	16	Târgu Mureș	Mureș	150.041
	7	Galați	Galați	298.861	17	Baia Mare	Maramureș	137.921
	8	Brașov	Brașov	284.596	18	Buzău	Buzău	134.227
	9	Ploiești	Prahova	232.527	19	Satu Mare	Satu Mare	115.142
	10	Brăila	Brăila	216.292	20	Botoșani	Botoșani	115.070
Populația României pe localități, recensământul din 2002^[174]

Politică

Președintele României, Traian Băsescu

Articole principale: politica României și lista șefilor de stat ai României.

Constituția României se bazează pe modelul Constituției celei de a cincea Republici Franceze,^[175] și a fost ratificată prin referendum național la data de 8 decembrie, 1991.^[175]^[176] În anul 2003 a avut loc un plebiscit^[177] prin care Constituției i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislația Uniunii Europene.^[175] Conform Constituției, România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este republică semiprezidențială. Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor — legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul unei democrații constituționale.^[178] Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.^[179] În urma amendamentelor din 2003, mandatul de președinte a fost prelungit de la 4 la 5 ani.^[175] Președintele numește primul-ministru, care la rândul său numește Guvernul.^[175] În timp ce șeful statului își are reședința la Palatul Cotroceni,^[180] primul-ministru împreună cu Guvernul își desfășoară activitatea la Palatul Victoria.^[181]
Parlamentul României este bicameral,^[182]^[183] fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri, și Camera Deputaților, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în Camera Deputaților sunt rezervate reprezentanților minorităților naționale.^[184]^[185]^[186] Parlamentul are rol legislativ, discutând și votând legile ordinare și organice, atât în comisiile de specialitate cât și în plen. Membrii parlamentului sunt aleși prin vot uninominal mixt, universal, direct și secret. Sistemul electoral este unul proporțional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de 5% din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm). Alegerile se țin o dată la 4 ani, ultimele având loc la 30 noiembrie 2008. Palatul Parlamentului găzduiește din anul 1994 sediul Camerei Deputaților, iar din anul 2004 și sediul Senatului.^[183]
Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează pe baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Numirea Guvernului se face de Președintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament.^[187] Guvernul este alcătuit din primul-ministru și miniștri. Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care le revin. De asemenea, Guvernul adoptă hotărâri și, în condițiile în care este abilitat de Parlament, ordonanțe.^[188]
Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale guvernului și este compus dintr-o structură de instanțe organizate ierarhic. În România, justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, respectiv curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile.^[189] Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța cea mai înaltă în grad,^[190] iar rolul său fundamental este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Sistemul judiciar românesc este puternic influențat de modelul francez.^[175]^[191] Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției.^[192] Constituția, introdusă în 1991, poate fi amendată doar printr-un referendum public, iar ultimul referendum de modificare a fost organizat în 2003. De atunci, de la acea modificare, Parlamentul nu mai are dreptul să treacă peste deciziile Curții Constituționale, indiferent de majoritate.
Integrarea României în Uniunea Europeană din 2007^[193] a avut o influență semnificativă asupra politicii interne a țării. Ca parte a acestui proces, România a inițiat reforme, inclusiv reforma din justiție, a intensificat cooperarea judiciară cu alte state membre și a luat măsuri împotriva corupției. Cu toate acestea, în raportul de țară din 2006, România și Bulgaria au fost descrise ca fiind cele mai corupte țări ale Uniunii Europene.^[194]^[195]

Relațiile externe

Articol principal: relațiile externe ale României.

Președintele României, Traian Băsescu și cel de-al patruzeci și treilea președinte al Statelor Unite ale Americii, George Walker Bush (27 iulie 2006)

După decembrie 1989, România și-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite și Uniunea Europeană. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale și a FMI și de asemenea a Organizației Mondiale a Comerțului,^[196] în 2004 ea a devenit membră a NATO^[197] iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană.^[198]
Liderii României postdecembriste au făcut declarații publice în ceea ce privește strângerea relațiilor cu alte țări europene și, de asemenea, în ceea ce privește ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, în special în cazul Moldovei, Ucrainei și Georgiei.^[199]^[200] Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se așteaptă ca într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate țările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană și din Caucaz să acceadă în UE și NATO.^[201] În decembrie 2005, președintele Traian Băsescu și secretarul de stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România.^[202]
România și-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia și Croația în eforturile făcute de aceste țări pentru aderarea la Uniunea Europeană.^[201] Relațiile economice turco-române au statut privilegiat.^[203] În același timp, relațiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE.^[204]^[205]
Relațiile României cu Republica Moldova au un statut special,^[201] având în vedere că cele două țări folosesc practic aceași limbă și au un fond istoric comun. România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova, la numai câteva ore după proclamarea independenței noului stat (27 august 1991). Din declarația guvernului român, făcută cu acest prilej, reiese clar că, în viziunea autorităților de la București, independența Moldovei era considerată o formă de emancipare de sub tutela Moscovei și un pas spre reunificarea cu România.^[206] În prezent, România concepe relația sa cu Republica Moldova pe două coordonate majore: afirmarea caracterului special al acestei relații, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții - realități ce nu pot fi eludate sau negate; dimensiunea europeană a cooperării bilaterale, având la bază obiectivul strategic al ambelor state de integrare în Uniunea Europeană.^[207] În aprilie 2009 relațiile dintre România și Republica Moldova s-au înrăutățit prin introducerea de vize cetățenilor români și expulzarea ambasadorului României la Chișinău. Fostul Președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a acuzat România de intervenții în politica internă a Republicii Moldova.^[208]^[209]
România a avut neînțelegeri cu Ucraina în legătură cu Insula Șerpilor și cu platforma continentală a Mării Negre la est de Sulina, miza principală fiind zăcămintele de petrol și de gaze din zonă. Problema a fost prezentată în fața Curții Internaționale de Justiție. CIJ, prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat României 79,34% din zona în dispută. Astfel, României îi revin 9.700 km², iar Ucrainei îi revin 2.300 km².^[210]^[211]^[212] Prin decizia CIJ, Insula Șerpilor rămâne în componența Ucrainei. Aceasta a fost a 100-a decizie a CIJ de la înființarea sa. O altă problemă dintre cele două țări este cea a construcției Canalului Bâstroe.^[213]^[214]

Organizare administrativ-teritorială

Articol principal: Organizarea administrativ-teritorială a României.

Printre obiectivele Uniunii Europene se află promovarea progresului economic și social, echilibrat și durabil, prin întărirea coeziunii între țările membre. Regiunea (Unitatea Administrativ Teritorială) este privită, în accepțiunea Consiliului Europei, ca unitate situată imediat sub nivelul statului cu autoritate aleasă a Administrației Publice și mijloace financiare proprii. România este împărțită în mai multe unități administrativ-teritoriale denumite județe. Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, pe teritoriul României s-au înființat 8 regiuni de dezvoltare ca un rezultat al unui acord liber între consiliile județene și cele locale.^[215]
Conform Constituției, teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe.^[216] În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii.^[217] Din punct de vedere istoric, exista 3 provincii tradiționale: Valahia (formată din regiunile Oltenia, Muntenia și Dobrogea), Moldova și Transilvania (formată din regiunile Banat, Crișana, Maramureș și Ardeal).^[218]
Comuna, unitatea elementară de organizare administrativă, este formată dintr-unul sau mai multe sate și este condusă de un consiliu local și un primar ales.^[219] România are 2 685 de comune însumând 13 285 de sate, respectiv cu o medie de cinci sate pe comună.^[220]
Orașul este unitatea administrativă condusă de un consiliu local și un primar ales.^[221] Orașele mai importante pot fi declarate municipii. România are 263 de orașe, dintre care 82 sunt municipii.^[220]

Regiunile de dezvoltare ale României

Județul este unitatea administrativă condusă de un consiliu județean și un prefect.^[222] Consiliul județean este ales pentru a coordona activitatea consiliilor comunale și orășenești, având ca scop concentrarea interesului asupra serviciilor publice de importanță la nivel județean. Guvernul numește un prefect în fiecare județ pentru a fi reprezentantul său local.^[223] România are 41 de județe plus municipiul-capitală București,^[224] care are un statut similar cu acela de județ. Un județ are, în medie, o suprafață de 5 800 km² și o populație de 500 000 de locuitori.^[225] București este considerat și el municipiu,^[226] dar este singurul care nu face parte din niciun județ. Nu are consiliu județean, dar are un prefect.^[227] Cetățenii Bucureștiului aleg un primar general și un consiliu general.^[228] Fiecare din cele șase sectoare ale Bucureștiului aleg și ele un primar și un consiliu local.^[229]
În afară de împărțirea pe județe, România este împărțită și în opt regiuni de dezvoltare, corespondente nivelului NUTS-2 de diviziuni al UE, dar fără a avea capacități administrative. Regiunile de dezvoltare se referă la subdiviziunile regionale ale României creeate în 1998^[230] și sunt folosite în special pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională.^[231] Regiunile de dezvoltare nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale.^[232] Regiunile de dezvoltare ale României, numite după poziția geografică în țară, sunt: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, București și Ilfov.^[233]
Împărțirea României în județe este atestată documentar la 8 ianuarie 1392, când domnitorul Mircea cel Bătrân printr-un hrisov numește „ținutul Vâlcii” județ. Astfel, județul Vâlcea este primul județ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.^[234] Ultima reformă administrativ-teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968^[235] când s-a trecut de la împărțirea pe regiuni și raioane la reîmpărțirea pe județe, desființată de autoritățile comuniste după 1948.^[236]

Economie

Camera de Comerţ şi Industrie a României

Articol principal: economia României.

Cu un PIB estimat de 404,7 miliarde de lei și de 18.791 lei pe cap de locuitor în 2007^[237], România este o țară cu un venit mediu-superior.^[238] Produsul intern brut al României a urcat în ultimul trimestru din 2008 cu 2,9%, temperând creșterea pe întregul an la 7,1%. Valoarea PIB în 2008 a fost de 503,959 miliarde lei (136,8 miliarde euro).^[239]
După căderea regimului comunist, țara a cunoscut un deceniu de instabilitate și profund declin economic, consecințe provocate de o administrare defectuoasă și coruptă și de lipsa unor reale reforme structurale. De la începutul mileniului, economia României s-a transformat într-o economie relativ stabilă, caracterizată de o creștere vizibilă, dublată de reducerea șomajului și a inflației. În 2006, conform Institutului Național de Statistică, PIB-ul a cunoscut o creștere în termeni reali de 7,9%, una dintre cele mai ridicate din Europa și a egalat PIB pe locuitor realizat de România în 1988.^[240] Șomajul în România a fost de 3,9% în septembrie 2007,^[241] un procent scăzut dacă se compară cu cel al altor țări mijlocii și mari din Europa precum Polonia, Franța, Germania și Spania. Datoria externă a României este relativ mică, reprezentând 20,3% din PIB.^[3]
Principalele industrii ale României sunt cea textilă și de încălțăminte, industria metalurgică, de mașini ușoare și de asamblare de mașini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcții, chimică, alimentară și cea de rafinare a petrolului. O importanță secundară o au industriile farmaceutică, a mașinilor grele și a aparatelor electrocasnice.^[242] În prezent, industria constructoare de mașini este foarte dinamică, fiind susținuta în principal de producătorul de autovehicule Dacia. Industria românească de IT cunoaște de asemenea o creștere anuală constantă.^[242] În general, România întreține un comerț intens cu țări din Uniunea Europeană, în special cu Germania^[243] și Italia,^[244] care sunt unii dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României.

Tower Center International

După o serie de privatizări și reforme de la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000,^[245] intervenția guvernului în economia țării a fost destul de absentă, în comparație cu economiile celorlalte state din Europa.^[246] În 2005, România a înlocuit sistemul progresiv de impozitare în care cota maximă era de 40%, cu o cotă unică de 16%. În 2007, aceasta era cea mai mică cotă din UE.^[247] Însă, în 2008, România a fost eclipsată de Bulgaria care are acum o cotă unică de 10% și de Republica Cehă, unde s-a introdus recent o cotă de 15%.^[248]^[249]
Economia este, predominant, bazată pe servicii, care reprezintă 55% din PIB, iar industria și agricultura au de asemenea o contribuție importantă de 35%, respectiv 10% din PIB. În schimb, 32% din populația tării este angajată în agricultură și producție, una dintre cele mai mari rate din Europa.^[3] Începând cu anul 2000, România a atras tot mai mulți investitori străini, devenind cea mai importantă destinație de investiții străine în Europa Centrală și de Sud-Est. Investițiile străine directe au fost, in 2006, în valoare de 8,3 miliarde €.^[250] Un aport însemnat în economia românească îl reprezintă sumele de bani trimise de cetățenii români care lucrează în alte țări ale lumii. Conform ultimelor estimări ale Băncii Mondiale, această sumă s-a ridicat în anul 2008 la 9 miliarde dolari^[251].
Printre problemele economiei în România se numără: o populație aproximativ jumătate rurală și nefiscalizată, prea mulți asistați sociali, prea mulți bani cheltuiți pe medicamente scumpe, evaziune fiscală ridicată^[252].
Potrivit unui raport din 2006 al Băncii Mondiale, economia României se clasează pe locul 49 dintr-un număr total de 175 economii naționale în privința ușurinței de a face afaceri, înregistrând astfel o poziție mai bună decât alte țări din regiune, precum Ungaria și Cehia.^[253] În plus, același studiu a considerat că România a fost în 2006 a doua țară din lume ca ritm al reformelor mediului de afaceri, după Georgia.^[254]
Salariul mediu brut în România, în luna august 2011, a fost de 2.005 lei, în scădere cu 22 de lei față de luna iulie 2011^[255].

Transport

Hartă cu reţeaua rutieră din România

Articol principal: transportul în România.

Prin așezarea sa geografică, România reprezintă o zonă de intersecție a mai multor magistrale de transport, care leagă nordul de sudul Europei și vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, rețeaua de transport din România asigură legătura între rețeaua de transport comunitară și rețeaua de transport a statelor necomunitare vecine din Europa de Est și Asia.^[256] Totuși, datorită investițiilor, reparațiilor și întreținerii insuficiente, infrastructura de transport nu satisface nevoile economiei actuale, fiind mult în urma Europei de Vest.^[257]^[258]
În ultima perioadă se fac eforturi pentru a aduce principalele șosele din România la nivelul rețelei de coridoare europene.^[259] Au fost începute mai multe proiecte de modernizare a rețelei de coridoare europene, finanțate din fonduri ISPA^[260] și din împrumuturi garantate de stat de la instituțiile financiare internaționale. Guvernul urmărește finanțarea externă sau parteneriate public-private pentru alte modernizări ale rețelei rutiere, și în special ale autostrăzilor.^[261] În martie 2009, România are finalizați 280 km de autostradă.^[262] Singurele autostrăzi din România sunt: A1, de la Pitești la București și A2, de la București la Cernavodă.^[263] Se ia in discuție construirea unei autostrăzi prin Transilvania.^[264] Alte tronsoane care se află în diferite stadii sunt: autostrada Transilvania, care leagă Brașovul de Oradea (PCTF Borș), București - Brașov, Cernavodă - Constanța, Turda - Dej, Nădlac - Arad - Timișoara, București - Roșiori de Vede - Craiova.^[265]^[266]
Compania națională de transport feroviar este Căile Ferate Române.^[267] În 2004 infrastructura feroviară cuprindea 22.247 km de căi ferate, din care aproximativ 8.585 km electrificate și 2.617 km linii duble, majoritatea la ecartament standard de 1.435 mm,^[268]^[269] rețeaua CFR fiind a patra ca mărime de Europa.^[270] În perioada 1990 - 2002, numărul de pasageri transportați pe calea ferată pe rute interne și internaționale a înregistrat o scădere continuă, mai accentuată între 1990 și 1994 și mai lentă după 1994.^[271] Cauzele care au condus la reducerea continuă a călătorilor expediați și a parcursului călătoriilor sunt legate de situația generală economică și sociala din țară, de reducerea veniturilor populației, de creșterea somajului (în cazul navetiștilor), precum și de creșterea numărului de autoturisme personale. Transportul feroviar de călători se asigură cu un număr de 817 locomotive, din care mai mult de jumătate au vechimi mai mari de 20 de ani.^[272] Începând cu anul 2005, a fost liberalizat transportul feroviar de călători, mai multe linii secundare fiind concesionate operatorilor privați.^[273]

Stația de metrou Titan

Rețeaua de aeroporturi destinate traficului aerian public este formata din 17 aeroporturi civile,^[274] toate fiind deschise traficului internațional. 12 dintre ele sunt deschise permanent, iar restul la cerere. Din cele 17 aeroporturi , 4 funcționează sub autoritatea MTCT, 12 sub autoritatea consiliilor județene și un aeroport a fost privatizat.^[275] Ca o observație generală, flota aeriană din România se află într-un amplu proces de modernizare. Flota de aeronave destinate traficului comercial s-a redus de la 55 de aeronave în anul 1991 la 34 de aeronave în anul 2004, prin scoaterea din exploatare a aeronavelor vechi.^[276]

Căile Ferate Române

După ce Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă au contribuit prin rezultate de pionierat la dezvoltarea aviației, în 1920 a luat ființă Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, care oferea servicii de transport aerian de pasageri, mărfuri și poștă, fiind prima companie aeriană din lume care a efectuat zboruri transcontinentale.^[277] În anii următori au fost inființate companiile LARES (Liniile Aeriene Române), SARTA (Societatea Română de Transporturi Aeriene), TARS (Transporturile Aeriene Româno-Sovietice).^[277]
La 18 septembrie 1954 s-a înființat compania TAROM (Transporturile Aeriene Române),^[278] care mai funcționează și astăzi. La câțiva ani după lansare, TAROM opera deja zboruri către aproape toate țările europene, iar din 1966 efectuează zboruri peste Atlantic. Începând cu anul 1974 a realizat zboruri către Sydney via Calcutta și a introdus curse regulate spre New York și Beijing.^[279] Pe piața autohtonă sunt prezente cele mai mari companii aeriene europene clasice (Lufthansa și Air France) și low-cost (Easyjet și Ryanair). În 2004 s-a înființat Blue Air, prima companie românească de transporturi aeriene cu tarif redus.^[280]
Transportul fluvial românesc se află încă la un nivel foarte redus (sub un procent) dar având potențial de creștere mare datorită râurilor navigabile dar și a fluviului Dunărea. În 2006, în România existau 1.731 km de ape navigabile. România are 2.251 de nave fluviale de categoria I, care pot efectua misiuni economice pe apele fluviale internaționale și circa 587, care pot naviga doar pe partea românească a Dunării și pe râurile interioare. Cele mai multe nave înmatriculate sunt cele de agrement, circa 13.246, turismul de agrement pe Dunăre și cel în apele maritime ale României dezvoltându-se în ultimii ani.^[281] Important pentru România este Canalul Dunăre-Marea Neagră ce leagă portul Cernavodă cu portul maritim Constanța, scurtând cu aproximativ 400 de km ruta mărfurilor de la Marea Neagră până la porturile dunărene din Europa Centrală.^[282]
Principalele mijloace de transport în comun sunt autobuzele, troleibuzele, tramvaiele și microbuzele, în general operate de regii autonome administrate de autoritățile locale (de exemplu, Regia Autonomă de Transport București). Singurul oraș care dispune de un sistem de metrou este București. Metroul din București a fost deschis în 1979, fiind astăzi cel mai folosit mijloc de transport din București, cu peste 650.000 de pasageri zilnic.^[283]

Turism

Articol principal: turismul în România.

Traversată de apele Dunării, România are un relief variat, incluzând împăduriții Munți Carpați, coasta Mării Negre și Delta Dunării, cea mai bine păstrată deltă europeană^[284]. Satele românești păstrează în general un mod de viață tradițional. România se bucură de o abundență a arhitecturii religioase și păstrează câteva orașe medievale și castele.^[285]

Sibiu

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ o jumătate de milion de locuri de muncă (5,8% din totalul locurilor de muncă).^[286] După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere.^[287] După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016.^[288] Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.^[289]
În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de 60%^[290] dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania. Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară.^[291] În timpul iernii, stațiunile de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini.^[292]^[293] Pentru atmosfera lor medievală sau pentru castelele aflate în apropiere, numeroase orașe transilvănene precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit importante puncte de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează asupra promovării folclorului și tradițiilor.^[294] Principalele puncte de atracție le reprezintă Castelul Bran, mănăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori Cimitirul Vesel din Săpânța.^[295] România oferă și atracții turistice naturale, precum Delta Dunării, Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și alte peșteri din Munții Apuseni.^[296]

Vedere peste satul Brădet cu biserica de lemn

Prin funcțiile sale complexe, prin poziția în cadrul țării și prin numeroasele obiective cu valoare istorică, arhitectonică și de altă natură, Bucureștiul reprezintă unul dintre principalele centre turistice ale României.^[296]^[297] Bucureștiul se remarcă prin de amestecul eclectic de stiluri arhitecturale, începând de la Curtea Veche, rămășițele palatului din secolul al XV-lea al lui Vlad Țepeș - cel care a fost fondatorul orașului și, totodată, sursa de inspirație pentru personajul Dracula -, la biserici ortodoxe, la vile în stil Second Empire, la arhitectura greoaie stalinistă din perioada comunistă și terminând cu Palatul Parlamentului, o clădire colosală cu șase mii de încăperi, a doua ca mărime în lume după Pentagon.^[298]
Printre cele mai importante obiectivele turistice ale municipiului București se numără: Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Băncii Naționale, Teatrul Național, Universitatea București, Parcul Cișmigiu, Grădina Botanică, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Biserica Stavropoleos, Hanul lui Manuc.^[299]^[300] De asemenea, aici se organizează, în fiecare an, Târgul de Turism al României.^[301]^[302]
Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord-vestul Moldovei. Regiune montană pitorească, cu tradiții etnografice ce dăinuie nealterate, Bucovina se remarcă printr-o activitate turistică dinamică, datorată în primul rând mănăstirilor. Cele cinci mănăstiri cu pictură exterioară, intrate în patrimoniul turistic mondial, își păstrează caracteristicile după mai bine de 450 de ani.^[303]^[304]

Cultură

Mihai Eminescu

Articol principal: cultura României.

România are o cultură unică datorită așezării sale geografice și a evoluției istorice distincte.^[305] Este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei regiuni: Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est, dar nu poate fi cu adevărat inclusă în nici una dintre ele.^[306] Identitatea românească a fost formată pe un substrat din amestecul elementelor dacice și romane, cu multe alte influențe.^[307]

I.L. Caragiale

Cultura de tip folcloric din spațiul românesc funcționează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populații, originalitatea ei constând în modul de îmbinare și selectarea acestora.^[308] În antichitate și în evul mediu, cele mai importante influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei — Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia —, din partea grecilor din Imperiul Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum și de la germanii care trăiesc în Transilvania.^[309] Cultura modernă română a apărut și s-a dezvoltat în aproximativ ultimii 250 ani sub o puternică influență din partea culturilor din vestul Europei, în special cea franceză^[310] și cea germană.^[311]^[312]^[313] În plus, sub influența tradiției bizantine și slavone, românii sunt, de asemenea, singurul popor majoritar creștin ortodox dintre popoarele latine.^[314]^[315]
Umanismul a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea venit, în general, pe filieră poloneză.^[316] Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei.^[317]^[318] Alți umaniști au fost Dimitrie Cantemir^[319] și Constantin Brâncoveanu.^[320] Principalii reprezentanți ai iluminismului au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu și Dinicu Golescu.^[321] Unirea Principatelor Române din 1859 a dat un impuls deosebit societății și culturii românești.^[322] Pe baza unor înalte școli deja existente au fost întemeiate universități la Iași^[323] și la București,^[324] iar numărul de instituții culturale și științifice a crescut semnificativ.^[325] Un mare impact în literatura română l-a avut cercul literar Junimea, fondat de un grup de personalități în jurul criticului literar Titu Maiorescu, în 1863.^[326] Acesta a tipărit revista Convorbiri literare, unde au publicat, printre alții, Mihai Eminescu, poetul național al României, Ion Creangă, Vasile Alecsandri și Ion Luca Caragiale, cel mai important dramaturg român.^[326]^[327] În aceeași perioadă, Nicolae Grigorescu a fost unul dintre fondatorii picturii române moderne.^[328]

Nicolae Grigorescu - Car cu boi (1899) - Galeria Națională, București

Prima jumătate a secolului al XX-lea este un moment important pentru cultura română, aceasta atingând nivelul său maxim de afirmare internațională în armonie cu tendințele culturale europene.^[329] Cel mai de seamă artist plastic, care a ocupat un loc deosebit și în istoria artei mondiale, a fost sculptorul Constantin Brâncuși, o figură centrală a mișcării artistice de avangardă și un pionier al captărilor, inovator în sculptura mondială prin imersiunea în sursele primordiale ale creației populare.^[330] Începutul secolului al XX-lea a fost, de asemenea, o perioadă importantă pentru proza românească, în care au activat personalități precum romancierii Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu și Camil Petrescu. În dramaturgie, un talent aparte a fost Mihail Sebastian, iar Lucia Sturdza Bulandra a fost actrița cea mai reprezentativă pentru această perioadă.^[322]
Poezia interbelică va ajunge să se sincronizeze cu marea poezie europeană. Cei mai însemnați poeți din această perioadă sunt: George Bacovia,^[331] Tudor Arghezi și Ion Barbu.^[332] De asemenea, Tristan Tzara, unul dintre fondatorii mișcării dadaiste, era originar din România.^[333] De asemenea, în timpul acestei epoci s-au ivit și în filozofia română figuri ca Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu și Vasile Conta.^[322] În domeniul istoriei, perioada a fost dominată de marele erudit Nicolae Iorga.^[322]
După cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist a introdus o cenzură aspră și a folosit cultura ca pe un mijloc de control și subordonare a poporului. Libertatea de exprimare a fost constant restricționată pe diverse căi. În această perioadă, personalități dintre cele mai reprezentative au fost: scriitorii Marin Preda, Nicolae Breban, poeții Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum și criticii literari Nicolae Manolescu și Eugen Simion.^[334] O altă consecință a atitudinii comuniste față de elite, în general, a fost apariția, pentru prima dată in istoria României, a unei diaspore adevărate incluzând mari personalități ale vieții științifice și culturale: George Emil Palade (laureat al Premiului Nobel în Biologie); Mircea Eliade, renumitul istoric al religiilor; Eugen Ionescu, dramaturg al absurdului, și Emil Cioran.^[313] Alți membri al diasporei au fost Sergiu Celibidache și Ionel Perlea, renumiți dirijori.

România Revoluţionară
C.D. Rosenthal

Muzică

Articol principal: Muzica românească.

Muzica românească cuprinde totalitatea creațiilor muzicale elaborate de către români și strămoșii acestora. Posibilitatea de a trata muzica daco-geților și a protoromânilor este foarte limitată din pricina documentației minime păstrate. Începând cu Evul Mediu, situarea la confluența dintre est și vest a determinat o diferențiere între muzicile apreciate în primele state românești: cele așezate în apus beneficiază de influențe vestice, în vreme ce statele situate în est preiau elemente din muzicile bizantină, slavă și, mai târziu, turcească. Aceste influențe au acționat atât asupra muzicii folclorice, cât și a muzicii erudite (muzică religioasă – gregoriană în apus și bizantină în răsărit – și muzică cultă laică).^[335] Folclorul muzical românesc cuprinde toate creațiile culturii spirituale populare românești din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moștenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna și a popoarelor din care ei au luat naștere.^[336] Sub delimitarea folcloristicii,^[337] folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular.^[338]^[339] La începutul secolului XX se remarcă compozitorul George Enescu, primul creator român ce realizează o sinteză organică, profundă între muzica folclorică românească și tendințele muzicii culte ale vremii sale (este epoca romantismului târziu);^[340] el folosește un limbaj muzical modern și experimentează în ariile modală și microtonală.^[341] Enescu este considerat cel mai valoros compozitor român din toate timpurile.^[342]

Arhitectură și arte plastice

Articole principale: Arhitectura în România și Arta românească.

Patrimoniul mondial

Articol principal: Patrimoniul mondial UNESCO din România.

Lista Patrimoniului Mondial UNESCO include monumente din România precum: așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania, bisericile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramureș, Mănăstirea Horezu, Cetatea Sighișoarei, fortărețele dacice din Munții Orăștiei și Delta Dunării.^[108]^[343] De asemenea, în 2007, orașul Sibiu a fost capitală europeană a culturii împreună cu Luxemburg.^[344]

Știință

În domeniul tehnic se pot nota realizări spectaculoase în domeniul aviației, făcute de Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Aurel Persu și Henri Coandă.^[345]^[346] Unul dintre întemeietorii ingineriei românești este Anghel Saligny —- remarcabil inginer constructor, realizatorul multor invenții și premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat.^[347] În arhitectură, printre realizările semnificative, putem cita: Biserica Neagră, Castelul Bran, Castelul Huniazilor și Castelul Peleș.^[348] În epoca modernă, Ion Mincu este fondatorul școlii române de arhitectură.^[349] În medicină, Nicolae Paulescu a fost unul din precursorii descoperirii și folosirii insulinei în scopul tratării diabetului,^[350] Gheorghe Marinescu a fost un important neurolog, iar Victor Babeș a fost unul dintre primii bacteriologi.^[351] Gheorghe Țițeica a fost unul dintre cei mai remarcabili matematicieni români.^[352]

Cinematografie

Cinematograful a apărut în România la 27 mai 1896 iar primele proiecții au avut loc în București la sediul ziarului de limba franceză L’Indépendance Roumaine.^[353] Printre cei mai importanți regizori români, se numără: Jean Georgescu, Victor Iliu, Liviu Ciulei, Ion Popescu-Gopo, Lucian Pintilie, Dan Pița, Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc și Sergiu Nicolaescu. Dintre filmele românești cu distincții internaționale pot fi amintite: Pădurea spânzuraților, Răscoala, A fost sau n-a fost? și California Dreamin' (Nesfârșit). Alte filme din ultimii ani care s-au bucurat de succes internațional sunt: Moartea domnului Lăzărescu, regizat de Cristi Puiu și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile realizat de Cristian Mungiu și premiat cu Palme d’Or la Cannes.^[354] Printre cei mai talentați actori români, se numără: Radu Beligan, Constantin Tănase, Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Tamara Buciuceanu Botez, Draga Olteanu Matei, Marin Moraru, Stela Popescu, Amza Pellea, Ștefan Bănică, Costel Băloiu, Ilarion Ciobanu, Nae Lăzărescu, Dorel Vișan, Mircea Albulescu, Sebastian Papaiani, Florian Pittiș, Mircea Diaconu, Marcel Iureș, Maia Morgenstern și Alexandru Arșinel.

Armată

Paradă militară de Ziua Națională a României.

Articol principal: Armata Română.

Armata Română este formată din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale, aflate sub comanda Statului Major General, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei. Ministerul Apărării Naționale are prevăzute, potrivit proiectului pe 2009, cheltuieli în valoare de 7,65 miliarde de lei, respectiv 1,3% din PIB,^[355] ceea ce reprezintă cu aproximativ două miliarde de lei mai puțin față de suma prevazută în proiectul fostului Guvern Tăriceanu.^[356] Modernizarea armatei române necesită, în următorii 10 ani, 13 miliarde euro, doar pentru programele mari de înzestrare, planificate atât pentru forțele aeriene, cât și pentru cele terestre și navale.^[357] În prezent, numărul total de efective participante la misiuni internaționale este de 1601.^[358] Momentan, sunt trupe române în Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Irak și Afganistan.^[359] Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat din 2007.^[360]^[361]^[362]

Dotări

Ca urmare a aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituție profesionistă până în anul 2007, urmând a avea 90.000 de angajați, dintre care aproximativ 75.000 de militari și 15.000 civili.^[363] Dintre cei 75.000, circa 45.800 vor reprezenta forțele terestre, circa 13.250 forțele aeriene și 6.800 forțele navale, restul de 8.800 având alte sarcini.^[364] În prezent Armata Română trece printr-un proces de restructurare în trei stagii. Primul stagiu va fi completat în 2007. Anul 2015 va marca sfârșitul celui de-al doilea stagiu, când forțele armate vor fi reduse la 80.000 de oameni. Întregul proces este estimat să fie completat în 2025. Aceste modificări au ca scop modernizarea structurii forțelor armate, prin reducerea personalului și achiziționarea de tehnologie nouă și îmbunătățită, compatibilă cu standardele NATO.^[365]

Trupe române în Afganistan.

Potrivit unui material difuzat de Ministerul Apărării Naționale (MApN), prioritatea în domeniul achizițiilor de echipamente moderne o dețin forțele aeriene.^[366] O realizare a Forțelor Aeriene a fost modernizarea elicopterului IAR - 330 SOCAT, realizată cu ajutorul unei firme israeliene, care a dus la asigurarea interoperabilității cu sistemele NATO^[366] Tancul mijlociu românesc TR-85 M1 a intrat recent în dotarea Forțelor Terestre ale armatei române, el fiind varianta modernizată a principalului vehicul de luptă al infanteriei.^[366] Obiectivul principal al Statului Major al Forțelor Navale a fost și este achiziția, revitalizarea și modernizarea fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria.^[366]

Istoric

La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înființat Statul Major General.^[367] Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.^[368] Aviația militară română a luat ființă în anul 1910 datorită colaborării societății civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910.^[369]

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” cu Monumentul Eroilor Patriei

După unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acționat pentru contopirea flotelor din Moldova și Muntenia și organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 șalupe-canoniere și era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galați, Brăila, Giurgiu și Calafat.^[370] NMS Delfinul este numele a primului din cele două submersibile cu acest nume ale Marinei Militare Române.^[371] Cel actual, numit tot „Delfinul” în memoria primului, a fost construit în URSS.^[372] Marina militară Română mai avea înainte de al Doilea Război Mondial alte două submarine: Rechinul și Marsuinul.^[373]
În Armata României, uniformele militare sunt purtate conform unui regulament.^[374] Toți militarii, indiferent de grad, inclusiv cei în rezervă și în retragere care au aprobare de a purta ținută militară, sunt obligați să cunoască și să aplice prevederile acestuia privind ținutele.^[374] Etapele de evoluție a uniformelor militare românești sunt legate de momente ale organizării armatei și reflectă caracterele epocii.^[374] Distincțiile militare onorifice sunt însemne care simbolizează aprecierea faptelor deosebite săvârșite în timpul îndeplinirii misiunilor militare. Ele cuprind embleme, insigne onorifice, plachete, denumiri onorifice și distincții de serviciu.^[375]
Clubul sportiv al armatei, Steaua, a fost înființat la 6 iunie 1947, pentru a continua într-un cadru instituționalizat vechea tradiție a practicării sportului în Armata României. În cei 60 de ani de existență, sportivii clubului s-au aflat în permanență printre protagoniștii întrecerilor naționale și internaționale.^[376] În fiecare an, pe 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei,^[377] iar pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, în București și la Alba-Iulia au loc numeroase parade militare.^[378] În București se află Universitatea Naționala de Apărare^[379] și Muzeul Militar Național.^[380]

Sport

Articol principal: sportul în România.

Primele asociații sportive din România au fost înființate la mijlocul secolului al XIX-lea. Una din primele s-a numit „Societatea de dare la semn” (înființată în timpul domniei lui Al. I. Cuza).^[381] În primii ani ai secolului al XX-lea s-au extins sporturi precum boxul, ciclismul și mai târziu jocurile de echipă. Primul meci de fotbal oficial s-a jucat la Timișoara în 1902 iar în 1910 a fost înființat primul club de rugby în București. Doi ani mai târziu a fost înființată în capitală Federația Societăților Sportive din România, fiind urmată de înființarea Comitetului Olimpic Român în 1914.^[382] Prima instituție de învățământ superior în acest domeniu, Institutul Național de Educație Fizică, și-a deschis porțile în 1923. În perioada dintre cele două războaie mondiale sportivii români au obținut primele victorii în concursurile internaționale.^[381]

Oină

Gheorghe Hagi

Articol principal: Oină.

Oina — sau hoina cum i se mai spunea — este socotită un joc sportiv național pentru români, având, pe pământul românesc, o vechime de cel puțin 6 secole, așa cum menționează cronici și hrisoave care îi subliniază popularitatea de care se bucura printre copii și tineri, oșteni și voievozi. În timpul lui Vlaicu Vodă, anul 1364, oina se juca în Țara Românească, ea pătrunzând peste tot: în sate, în comune, în viața oamenilor.^[383] Jocul de oină amintește de o veche îndeletnicire a daco-romanilor, păstoritul. A „oina” oile înseamnă a le coborî toamna de la munte la șesul verde, într-o zonă sau localitate din apropierea unui râu, fenomen numit transhumanță.^[384]

Fotbal

Articol principal: Fotbalul în România.

Arena Națională, București

Echipa națională de fotbal a României își începe activitatea prin meciul de la 8 iunie 1922 de la Belgrad, contra Iugoslaviei, scorul fiindu-i favorabil cu 2-1. La 20 mai 1923 Comisia de Fotbal a FSSR (Federația Societăților Sportive din România) este admisă la Congresul de la Zürich ca membră a FIFA. În această calitate de membră a FIFA, România participă la Turneul Olimpic de Fotbal de la Jocurile Olimpice din 1924 desfășurate la Paris. Federația Română de Fotbal este membră fondatoare a UEFA în 1954. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mișcării fotbalistice din România, primul președinte ales fiind Mircea Sandu.^[385]
La nivel internațional, selecționata de fotbal a României a participat până acum la 7 Campionate Mondiale de Fotbal. Cele mai mari succese le-a înregistrat pe parcursul anilor '90. În 1994, la Campionatul Mondial din Statele Unite, echipa României a reușit să ajungă până în sferturi, clasându-se atunci pe poziția 6 în clasamentul FIFA. Liderul generației de aur^[386] a fotbalului românesc este Gheorghe Hagi.^[387] În prezent, dintre fotbaliștii români celebri pot fi amintiți Adrian Mutu și Cristian Chivu.
Cel mai cunoscut club de fotbal din România este Steaua București, care în 1986 a fost prima echipă din estul Europei și singura din România ce a câștigat Cupa Campionilor Europeni.^[388] De asemenea, în 1989 a mai jucat o finală a Cupei Campionilor Europeni.^[388] Altă echipă de succes din fotbalul românesc este Dinamo București care a jucat o semifinală a Cupei Campionilor Europeni în 1984, iar în 1990 semifinala Cupei Cupelor UEFA.^[389] În competiția 1982-83, FC Universitatea Craiova a participat la semifinala Cupei UEFA, dar clubul a fost dezafiliat în 2011 de la FRF, astfel că în sezonul 2011-2012 nu participă în nicio competiție.^[390]

Alte sporturi și Jocurile Olimpice

Articol principal: România la Jocurile Olimpice.

Prima participare a României al Jocurile Olimpice a fost în 1900 când a participat doar cu un singur sportiv. Mai apoi, delegația României a fost prezentă la toate edițiile Jocurilor Olimpice începând cu anul 1924, excepție făcând două ediții de vară, cele din 1932 și 1948 și una de iarnă, cea din 1960. România are un palmares de 292 de medalii (din care 86 de aur, 89 de argint și 117 de bronz)^[391] câștigate de sportivi la Jocurile Olimpice de vară, de la prima ediție, Paris, 1924 până la ediția Beijing 2008.^[382] Prima medalie olimpică, una de bronz, a fost câștigată la Paris în 1924 de către echipa de rugby. Ea a fost urmată de una de argint la cursele de cai la Olimpiada din Berlin din 1936.^[381] Primele titluri de campion mondial au fost câștigate în 1934 și 1936 la sanie, în timp ce boxul românesc obținea primul titlu european în 1930 prin Lucian Popescu. În anii '50 s-au înregistrat succese notabile la tenis de masă feminin, tir, box, lupte și haltere.^[381] Dintre sportivii din această perioadă pot fi amintiți Iosif Sîrbu și Iolanda Balaș. La caiac-canoe România s-a remarcat prin Ivan Patzaichin^[392] iar la canotaj prin Elisabeta Lipă.^[393]

Sandra Izbaşa

Gimnastica românească a avut un număr semnificativ de succese fapt pentru care România a devenit cunoscută în întreaga lume. Nadia Comaneci, prin performanțele sale răsunătoare consemnate de istoria sportului ca expresie a perfecțiunii este recunoscută peste ani de mișcarea olimpică ca sportiva secolului al XX-lea.^[394]
La 2 mai 1910 se înființează grupare polisportiva „Tenis Club Roman” (TCR). Aceasta reunea mai multe discipline: sporturi atletice, canotaj, footbal-rugby (denumirea englezească a rugby-ului), fotbal, înot, patinaj, sporturi de iarnă, scrimă, tenis și tir. Culorile noului club erau alb si verde, iar numarul membrilor se apropia de 350. Jocul de rugby avea să apară în cadrul acestui club peste doi-trei ani, printre promotorii acestei discipline numărându-se Grigore Caracostea și Mircea Iconomu.^[395] La fel cum s-a întâmplat și cu jocul de fotbal, primele noțiuni legate de rugby, precum și cele dintâi baloane de joc, au fost aduse la București de către tineri români care studiaseră la Paris. Acest proces s-a petrecut pe la începutul secolului al XX-lea.^[396]^[397]^[398]^[399]
Jocul de baschet se răspândește în Europa la începutul secolului al XX-lea, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904, de la St. Louis. În 1932 se constituie Federația Internațională de Baschet Amator (F.I.B.A.). România s-a aflat printre cele 8 țări membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Lituania, Elveția și Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele europene (la care a participat și o echipă din această țară). În România, primele demonstrații de baschet au fost efectuate în 1920. Până în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală, organizându-se sporadic competiții interșcolare. Federația Română de Baschet și Volei ia ființă în 1931. Dintre performanțele României pe plan internațional menționăm clasarea de 3 ori pe locul IV la campionatele feminine europene (1964,1966, 1968) și de 2 ori pe locul V la cele masculine (1957,1967). În 1981, la Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV.^[400]

Constantina Diţă-Tomescu

Cu Ion Țiriac și Ilie Năstase (ultimul fiind câștigătorul marelui premiu FILT în 1972 și 1973) România a fost de trei ori finalistă în Cupa Davis, fără însă a o câștiga vreodată.^[381] Echipa masculină de handbal a câștigat 4 titluri mondiale.^[401]
În România, scrima este rezultatul împletirii mânuirii armelor și activităților militare organizate cu influența străină pătrunsă prin intermediul războaielor și schimburilor economice și culturale, fiecare epoca aducându-și contribuția la scrima sportivă de astăzi. În perimetrul țării această activitate s-a aflat printre primele discipline sportive. Prima participare românească la un concurs internațional de scrimă are loc în 1910, în Franța, Mihai Savu ocupând locul I. În 1911, la Paris, românul Dinu Cesianu cucerește primul loc la un concurs internațional de spadă. În 1932, forul sportiv U.F.S.R. recunoște oficial Federația Română de Scrimă.^[402]
Atletismul apare în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, la inițiativa studenților care studiau în țările occidentale. În timpul vacanțelor, aceștia promovau atletismul organizând competiții de alergări, sărituri și aruncări. Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Primul concurs organizat de atletism are loc în 1882 la București, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava și Matei Basarab.^[403] La atletism, Gabriela Szabó a fost, de asemenea, de trei ori campioană mondială.^[404]

Referințe

Note

^ Index Mundi - Profilul demografic al României (2011)
^ „Rezultate provizorii – Recensământul Populației din România 2011 – Hartă cu Top Județe”. Oglinda de Vest. 3 februarie 2012. Accesat la 3 februarie 2012.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ro.html
^ Raport al OTAN. Accesat la 15 decembrie 2008.
^ ^a ^b „Anuarul Statistic al României” (PDF). Institutul Național Român de Statistici. 2005. Accesat la 15 decembrie 2008.
^ „Raportul nominalizărilor din Louxembourg și România pentru Capitala Europeană a Culturii 2007” (pdf). Juriul de Alegere a Capitalei Europene a Culturii 2007. 5 aprilie 2004. Accesat la 15 decembrie 2008.
^ Cuvântul „român” în DEX, 1998 și Noul DEX, 2002
^ „Der herzoge Ramunch vzer Vlâchen lant/mit Sibenhunduert mannen chom er fvr si gerant/sam die wilden vogele so sah man si varn”
^ Der Nibelunge not, XII, ed. K. Lachmann, Berlin, 1878, p. 174; Francis P. Magoun jr., Geographical and Ethnic Names in the Nibelungenlied, p. 129–130; Fritz Schuster, Herzog Ramunc aus dem Walachenland, în „Sudost-Forschungen”, XI, 1946–1952, p. 284–290
^ „nunc se Romanos vocant” în: Endre Veress, Fontes rerum transylvanicarum: Erdélyi történelmi források, Történettudományi Intézet, Magyar Tudományos Akadémia, Budapesta, 1914, p. 204
^ „... si dimandano in lingua loro Romei... se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano, ...” în: Claudio Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, în Bulletin de la Section Historique, XVI, 1929, p. 1–90
^ „Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli...” în: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, București, Editura Științifică, 1970, vol. II, p.158–161
^ „Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des colonie romaines du temps de Traian l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain…”, Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople, în: Paul Cernovodeanu, Studii și materiale de istorie medievală, IV, 1960, p. 444
^ „Ex Vlachi Valachi, Romanenses Italiani,/Quorum reliquae Romanensi lingua utuntur.../Solo Romanos nomine, sine re, repraesentantes./Ideirco vulgariter Romuini sunt appelanti”, Ioannes Lebelius, De opido Thalmus, Carmen Istoricum, Cibinii, 1779, p. 11–12 apud Adolf Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Editura Științifică București, 1992, S. 84
^ „qui eorum lingua Romini ab Romanis, nostra Walachi, ab Italis appellantur” în: Stanislaus Orichovius, Annales polonici ab excessu Sigismundi în: I. Dlugossus, Historiae polonicae libri XII, col 1555, apud Adolf Armbruster, Auf den Spuren der eigenen Identität. Ausgewählte Beiträge zur Geschichte und Kultur Rumäniens, Editura Enciclopedica, 1991, p. 182
^ „... Valacchi, qui se Romanos nominant...”, „Gens quae ear terras (Transsylvaniam, Moldaviam et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a Romania ducit originem, tametsi nomine longe alieno...”, Antonius Verantius, De situ Transsylvaniae, Moldaviae et Transaplinae în Monumenta Hungariae Historica, Scriptores, II, Pesta, 1857, p. 120, apud Krista Zach, Konfessionelle Pluralität, Stände und Nation. Ausgewählte Abhandlungen zur südosteuropäischen Religions- und Gesellschaftsgeschichte, LIT Verlag Berlin, Hamburg, Münster, 2004, p. 40
^ „Valachos [...] dicunt enim communi modo loquendi: Sie noi sentem Rumeni: etiam nos sumus Romani. Item: Noi sentem di sange Rumena: Nos sumus de sanguine Romano”, Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum memorabilium Hungariae, Tyrnaviae, 1699, p. 39 apud Adolf Armbruster, Der Donau-Karpatenraum in den mittel- und westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts. Eine historiographische Imagologie., 1990, p. 161
^ Citat din De rebus Geticis de Iordanes, după Manuscrisul Vienez
^ „Așa și neamul acésta, de carele scriem, al țărâlor acestora, numele vechiŭ și mai direptŭ ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, și cât au trăit [...] tot acest nume au ținut și țin pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu țara sa rumânească, ca și românii cei din Ardeal. [...] Și așa ieste acestor țări și țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești numele cel direptŭ de moșie, ieste rumân, cum să răspundŭ și acum toți acéia din Țările Ungurești lăcuitori și munténii țara lor și scriu și răspundŭ cu graiul: Țara Românească.” în De neamul moldovenilor
^ „Însă vlahii, acești gheografi și mai toți istoricii câți scriu de aceste țări, zicea și Moldovei și ceștiia; apoi o împarte în doao, una de sus; alta de jos, îi zic. Le zic și: mai mare și mai mică; cea de sus, adecăte și mai mare, Moldova; cea de jos și mai mică, țara această Muntenească numeind, cum îi zic mai mulți așa; că Rumânească numai lăcuitorii ei o chiamă, și doar unii den ardeleni ăiî rumâni, pentru că și aceia și ceștea numai când să întreabă, ce iaste? Ei răspund: rumâni; iar moldovénii să osebesc de să răspund: moldovani, săvai că și ei sunt de un neam și de un rod cu ceștea, cum mai nainte mai pre larg vom arăta cu mărturiile multora. [...] și cum că apoi Traian mulțime de romani du pretutindenea den biruințele lui au adus aicea de au așezat lăcuitori și paznici acestor țărî, den carii și pănă astăzi să trag acești rumâni ce le zicem noi, iară grecii și latinii, vlahi și volahi le zic, încă ne-am adeverit den istoricii cei mai de credință și mai numeiți ce sunt. [...] Și mai chiar vedem că rumânii den Ardeal, moldovénii și céștea de țara aceasta, tot un neam, tot o limbă fiind, încă între dânșii mult să osebesc, care aceasta iaste cum să véde den amestecătura vecinilor lor. Așadară și acéle trei neamuri, ce zicem mai sus, den preavecinătatea romanilor, luând de-ale acelora cuvinte, și cu céle de moșie ale lor amestecându-le, și stricându-și limba, au rămas în această ce acum sunt. [...] Însă dară, valahii, adecăte rumânii, cum sunt rămășițele romanilor celor ce i-au adus aici Ulpie Traian, și cum că dintr-aceia să trag și până astăzi, adevărat și dovedit iaste de toți mai adevărații și de crezut istorici, măcară că apoi le-au mutat și numele, valahi zicându-le.” în Istoria Țării Rumânești
^ „Hronicon a toată Țara Românească (care apoi s-u împărțit în Moldova, Munteniască și Ardealul)...” în: D. Cantemir, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor în: Operele Principelui Dimitrie Cantemir, Academia Română, București, 1901, p. 180
^ Dimitrie Daniil Philippide publică în grecește la Leipzig în 1816 Istoria României urmată în același an de Geografia României. Termenul pare a fi pătruns deja în limabjul comun în primele decenii ale secolului al XIX-lea, astfel încât inscripția de pe piatra funerară a lui Gheorghe Lazăr din Avrig, datând din 1823 arată că: „Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat/Așa tu România din somn ai deșteptat.”
^ ^a ^b Rumania(n) vs. Romania(n)
^ Cuvântul „valah” în DEX online
^ Pagina Federației Românilor din Serbia
^ Dr. Ivo Gheorghiev - Spectator - Numarul 774 - Anul 2007 - Arhiva - Formula AS
^ Pentru istoricul probleme vezi: A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, București, 1972.
^ Nicolae Stoicescu, Continuitatea românilor, Privire istoriografică, București, 1980, p. 9-86.
^ Ligia Bârzu, S. Brezeanu, Originea și continuitatea românilor. Arheologie și tradiție istorică, București, 1991 , p. 13-81.
^ Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, București, 1997, p. 83-144.
^ Scribd - Șerban Papacostea, Istoria Românilor, pag. 264 - Accesat la data de 16.03.2009
^ Vasile Pârvan, Getica, Capitolul I, Migrații cimmero-scythe. Sec. X-VI î.e.n., pag 25. - Editura Meridiane, București, 1982.
^ „Așadar, arheologia a dovedit că poporul geto-dac era deplin format cu cel puțin patru sau chiar cinci sute de ani mai înainte ca numele său să figureze în filele izvoarelor literare ale lumii antice. Cât despre antecesorii și strămoșii nemijlociți ai geto-dacilor, ramura nordică a neamurilor trace, aceeași știință auxiliară a istoriei le confirmă prezența și înfloritoarea lor cultură materială și spirituală o dată cu debutul epocii bronzului, fapt petrecut pe la circa 2000 - 1800 Î.Hr.” - Extras din cartea „Decebal” de Liviu Mărghitan, Editura Militară, București, 1987, pag. 41.
^ Muzeul Olteniei -> Epoca bronzului, cultura Gârla Mare și Verbicioara - Accesat la data de 15.03.2009
^ Scribd - Geografia de Strabon, pag 22 - Accesat la data de 15.03.2009
^ Herodotus - The Ancient History of Herodotus By Herodotus, pag. 213–217, Derby & Jackson.
^ „Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după acel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit și cu mult mai puternic decât toate neamurile după socotința mea... Tracii au mai multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleași la toți, afară de geți, trausi și de acei care locuiesc la nord de crestonai.” - Herodot, Istorii, V, 3.
^ „Europa celor 27 - Bun venit Bulgariei și României” (în Română) (PDF). Uniunea Europeană. Accesat la 15 martie 2009.
^ Learn Romanian - Istoria României - Accesat la data de 15.03.2009
^ Matley, Ian (1970). Romania; a Profile. Praeger. pp. 85
^ Giurescu, Constantin C. (1972). The Making of the Romanian People and Language. Bucharest: Meridiane Publishing House. pp. 43, 98–101,141
^ „Cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia” - Inscriptia cetățeanului grec Acornion din Dionysopolis.
^ Observatorul - Publicat in Toronto, Canada - România, stâlp oriental al latinității - Accesat la data de 01.05.2009
^ Dacia - Dacia în timpul lui Burebista - Accesat la data de 15.03.2009
^ MAE - Istoria României - Accesat la data de 15.03.2009
^ Hadrian Daicoviciu, Dacii - Capitolul III - Burebista, Editura pentru Literatură, București, 1968.
^ Buresbita and his time - Ion Horațiu Crișan, Bibliotheca Historica Romaniae, Bucharest, 1978
^ România, istorie - Despre România - Accesat la data de 15.03.2009
^ Istoria Daciei - Dacia între Burebista și Decebal - Accesat la data de 15.03.2009
^ ^a ^b Mică enciclopedie de istorie universală - pag. 284 - Marcel D. Popa, Horia C. Matei - Editura Politică, București, 1988.
^ De Imperatoribus Romanis - An Online Encyclopedia of Roman Emperors - Battle of Sarmizegetusa (Sarmizegetuza), A.D. 105 - Accesat la data de 15.03.2009
^ „Britannica Encyclopedia, History of Romania - Antiquity - The Dacians”.
^ Jordanes (551 A.D.). Getica, sive, De Origine Actibusque Gothorum. Constantinople. Accesat la 31 august 2008
^ Iliescu, Vl.; Paschale, Chronicon (1970). Fontes Historiae Daco-Romanae. II. București. pp. 363, 587
^ Teodor, Dan Gh. (1995). Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea. 2. București. pp. 294–325
^ Bóna, István (2001). „History of Transylvania: II.3. The Kingdom of the Gepids”. in Köpeczi, Béla. Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences. Accesat la 31 august 2008.
^ Bóna, István (2001). „History of Transylvania: II.4. The Period of the Avar Rule”. in Köpeczi, Béla. Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences. Accesat la 31 august 2008.
^ Constantine VII, Porphyrogenitus (950). Constantine Porphyrogenitus De Administrando Imperio. Constantinople. Accesat la 31 august 2008
^ Xenopol, Alexandru D. (1896). Histoire des Roumains. i. Paris. pp. 168
^ În Diploma Cavalerilor Ioaniți sunt atestate primele formațiuni prestatale românești de la sud de Carpați : cnezatele lui Ioan și Farcaș, voievodatele lui Litovoi și Seneslau. Copia textului original, în limba latină, al Diplomei Ioaniților.
^ Makkai, László (2001). „History of Transylvania: III. Transylvania in the Medieval Hungarian Kingdom (896–1526)”. in Köpeczi, Béla. Institute of History of the Hungarian Academy of Sciences. Accesat la 31 august 2008.
^ Rezachevici, Constantin (2000). „Mihai Viteazul: itinerariul moldovean” (în Romanian). Magazin istoric (5). Accesat la 31 august 2008.
^ Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările Române la începutul epocii moderne - Un pic de istorie, pag. 34, Editura Humanitas, București, 2002
^ Anton Dörner, Administrația Transilvaniei în perioada anilor 1867–1876, Institutul de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca - Accesat la data de 02.05.2009
^ 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 2009, Jurnalul Național, accesat la 6 iulie 2012
^ Muzeul Național de Istorie a României - Unirea Principatelor Române, 150 de ani - Accesat la data de 15.03.2009
^ Bobango, Gerald J (1979). The emergence of the Romanian national State. New York: Boulder. ISBN 9780914710516
^ ^a ^b Constantiniu, Florin: O istorie sinceră a poporului român, București, Editura Univers Enciclopedic, 1997 - ISBN 973-9243-07-X
^ TVR -> Carol I - un neamț care a obținut independența României - Accesat la data de 15.03.2009
^ Radio România Internațional - România în războaiele balcanice - Accesat la data de 15.03.2009
^ „Pe data de 27 iunie/10 iulie 1913, România si-a chemat ambasadorul de la Sofia și, printr-o notă diplomatică ultimativă, a anunțat Bulgaria că, în condițiile în care aceasta nu încetează acțiunile agresive împotriva Greciei și Serbiei, Armata Româna va intra în acțiune.” - Locotenent-colonel drd. Rizescu Alexandru - Aspecte ale politicii de securitate a României în sud-edtul Europei la începutul secolului al XX-lea - Accesat la data de 15.03.2009
^ Anderson, Frank Maloy; Hershey, Amos Shartle (1918). Handbook for the Diplomatic History of Europe, Asia, and Africa 1870-1914. Washington D.C.: Government Printing Office
^ Casa Română - Istoria românilor - Accesat la data de 15.03.2009
^ CIMEC - România înainte și după 1918 - Accesat la data de 15.03.2009
^ Familia Regală a României - Ferdinand - Accesat la data de 15.03.2009
^ „Fourteen Points Speech”, Woodrow Wilson. Wikisource.
^ Le Figaro, 6 iulie 1940, p. 2.
^ Le Figaro, 9 iulie 1940, p. 1.
^ New York Times, 5 iulie 1940; New York Times, 7 iulie 1940; New York Times, 30 iulie 1940; New York Times, 9 august 1940.
^ Le Figaro, 9 august 1940; New York Times, 9 august 1940.
^ ^a ^b Constantiniu, Florin: Între Hitler și Stalin; România și pactul Ribbentrop-Molotov, București, Editura Danubius, 1991.
^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Editura Univers Enciclopedic, 2002.
^ Le Figaro, 4 septembrie 1940.
^ Le Figaro, 23 august 1940.
^ Constantiniu, Florin: Hitler, Stalin și România - România și geneza Operațiunii „Barbarossa”, București, Univers Enciclopedic, 2002
^ „History of Romania”. Encarta. Accesat la data de 14 martie 2009.
^ ^a ^b Memoria, Eugen Denize. Accesat la data de 15 martie 2009.
^ „Abdicarea Regelui Mihai I”, Adevărul. Accesat la data de 15 martie 2009.
^ ^a ^b Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Accesat la data de 16 august 2010.
^ Deletant, Dennis (2010). România sub regimul comunist (ed. a treia). Editura Fundației Academia Civică. pp. 85–97. ISBN 978-973-8214-52-1.
^ ^a ^b Istorie. ICI. Accesat la data de 15 martie 2009.
^ ^a ^b „History » Communist Romania”, Encyclopaedia Britannica. Accesat la data de 15 martie 2009.
^ Istoria României - Learn Romanian - Accesat la data de 15.03.2009
^ Carothers, Thomas. „Romania: The Political Background” (PDF). Accesat la 31 august 2008. „"This seven-year period can be characterized as a gradualistic, often ambiguous transition away from communist rule towards democracy."”
^ Hellman, Joel (1 ianuarie 1998). „Winners Take All: The Politics of Partial Reform in Postcommunist”. Transitions World Politics 50 (2): 203–234.
^ Info Ghid Romania - Istorie - Accesat la data de 15.03.2009
^ Agriland - România, prezentarea țării - Istorie - Accesat la data de 15.03.2009
^ ^a ^b ICI - Beneficiile democrației și bolile tranziției - Accesat la data de 15.03.2009
^ Institutul Național de Statistică - Statistică electorală - Accesat la data de 16.03.2009
^ Alegeri TV - Alegerile din 2004, turul 2 - Accesat la data de 16.03.2009
^ MAE - România în Uniunea Europeană - Accesat la data de 15.03.2009
^ „EU approves Bulgaria and Romania”. BBC News. Accesat la 31 august 2008.
^ „BEC, rezultate finale.”. Hotnews.ro. 4 decembrie 2008.
^ Antena 3 - Guvernul Boc a trecut de Parlament. Miniștrii au depus jurământul în fața președintelui. Accesat la data de 15.03.2009
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Lungu, Marius (2004) (în română). Antologia Statelor Lumii (ed. a doua ediție). Constanța: Editura Steaua Nordului. pp. 622–625. ISBN 973-8459-11-7
^ Cruceru, Nicolae (2008) (în română). Introducere în geografia regionala a României. București: Editura Fundației „România de Mâine”. pp. 39–108. ISBN 978-973-163-224-7
^ „Delta Dunării - Istoric”. Future Real Estate. Accesat la 3 mai 2009.
^ ^a ^b „Obiective culturale și naturale din România înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial”. Comisia Națională a României pentru UNESCO. Accesat la 10 martie 2009.
^ ^a ^b Pătru, Ileana; Liliana Zaharia, Răzvan Oprea (2006) (în română). Geografia fizică a României — Climă, Ape, Vegetație, Soluri. București: Editura Universitară București. pp. 35–111. ISBN 973 749 065 7
^ „Flora și fauna sălbatică”. Starea Mediului în România în anul 2000. GRID-Arendal. Accesat la 18 decembrie 2008.
^ Valeriu Enescu. „Forest Genetic Resources Conservation in Romania”. Forest Genetic Resources N.24. Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație. Accesat la 6 aprilie 2009.
^ „Capitolul 12: Relieful, apele, clima, vegetația, fauna, ariile protejate”. Aproape totul despre România. Radio România Internațional. Accesat la 6 aprilie 2009.
^ „Vegetația Deltei Dunării”. Delta Dunării. Liscom Tour. Accesat la 6 aprilie 2009.
^ Encyclopædia Britannica (2009). „Land » Plant and animal life”. Romania. Encyclopædia Britannica Online. Accesat la 2 mai 2009.
^ ^a ^b ^c „Clima României”. Administrația Națională de Meteorologie. Accesat la 1 aprilie 2009.
^ Indexmundi.com - Profilul demografic al României (2011)
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Site-ul oficial cu rezultatele recensamantul din 2002
^ În 2002, în România erau 21.680.974 persoane - Evenimentul.ro - Accesat la data de 25.02.2009
^ Statistica - Populatia Romaniei continua sa scada, 15 februarie 2007, Iohanna Onaca Purdea, 9AM.ro, accesat la 6 iulie 2012
^ Populația României continuă să scadă, 11 mai 2010, România liberă, accesat la 6 iulie 2012
^ Maghiari din România - Situația după 1990 - Accesant 25.02.2009
^ „European effort spotlights plight of the Roma”. usatoday. Accesat la 31 august 2008.
^ Potrivit recensământului din anul 2002, numărul armenilor din România este de 1780 (sub 0,1% din populație), în scădere față de cei 1957 recenzați în 1992. - Divers.ro - Armeni - Perioada contemporană - Accesat la data de 25.02.2009
^ Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. XXIV.
^ German Population of Romania, 1930-1948
^ Minoritatea germană din România - Ambasada Germaniei București - Accesat la data de 25.02.2009
^ German minority, Auswärtiges Amt
^ The Virtual Jewish History Tour - Romania
^ „Romania”. focus-migration.de. Accesat la 28 august 2008.
^ 12 milioane de români, reprezentând jumatate din populația României, trăiesc în afara hotarelor țării - Moldova.go.ro - Accesat la data de 25.02.2009
^ 9am.ro - Populația României ar putea să scadă sub 17 milioane de locuitori în următorii 50 de ani - Accesat la data de 25.02.2009
^ BERD: 13 milioane de locuitori în România în 2050 - Standard.ro - Accesat la data de 25.02.2009
^ Populația României- efectele emigrației în scop de muncă - muncainstrainatate.anofm.ro - Accesat la data de 25.02.2009
^ România are tot mai puțini locuitori - Ziare.ro - Accesat la data de 25.02.2009
^ Fondul ONU pentru populație - Declinul demografic și viitorul populației României - Accesat la data de 25.02.2009
^ Constituția României - Articolul 13, Limba oficială -> În România, limba oficială este limba română. - Accesat la data de 25.02.2009
^ Uniunea Latină - State membre - Accesat la 25.02.2009
^ The History of Transylvania and the Transylvania Saxons by Dr. Konrad Gündisch
^ Calendar Intercultural - Germanii din România - Accesat la 25.02.2009
^ Raportul Ethnologue pentru limba germană - Accesat la data de 25.02.2009
^ „Recomandările de la Oslo” (în Română) (pfd). Accesat la 25 februarie 2009.
^ „Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței” (în Română) (pfd). Accesat la 25 februarie 2009.
^ Gândul.info - 6 din 10 elevi români vorbesc o limbă străină - Elevii români preferă limba engleză - Accesat la data de 25.02.2009
^ Business-Adviser - Engleza, cea mai cunoscută limba în administrație - Accesat la data de 25.02.2009
^ Roumanie de France - Câteva argumente pentru francofonia si francofilia românilor - Accesat la data de 25.02.2009
^ „Chronology of the International Organization La Francophonie” (în Franceză) (pfd). Accesat la 31 august 2008.
^ „Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea” (în Română) (pfd). Accesat la 25 februarie 2009.
^ Constituția României, Articolul 29: Libertatea conștiinței
^ Ministerul Culturii și Cultelor - Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor Publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007 -> „În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.” - Accesat la data de 25.02.2009
^ Creștin-Ortodox - Populația după religie la recensământul din 2002 - Accesat la data de 25.02.2009
^ Din totalul de 18.817.975 de cetățeni care s-au declarat de religie ortodoxă la recensământul din 2002, 18.251.823 de persoane s-au declarat de etnie română, 482.862 de etnie romă, 48.262 ucrainieni, 28.287 maghiari, 20.476 sârbi etc. (Institutul Național de Statistică din România)
^ ^a ^b ^c Recensământul din 2002, structură după religie. Accesat la data de 25.02.2009
^ Liga Islamică și Culturală din România. Musulmanii din România. Accesat la data de 25.02.2009
^ Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, vol. II: Neam, limbă maternă, religie, Imprimeria Națională, București, 1938, p. XXVII.
^ Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei - Accesat la data de 25.02.2009
^ Uniunea Baptistă din România - Istoric - Accesat la data de 25.02.2009
^ În România sunt 18.300 de biserici și doar 425 de spitale, 2 august 2010, cotidianul.ro, accesat la 3 august 2010
^ ^a ^b ^c Ministerul Învățământului - Legea Învățământului Preuniversitar (proiect de lege aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) - Accesat la data de 12.03.2009
^ ^a ^b „The Romanian Educational Policy in Transition”. UNESCO. Accesat la 31 august 2008.
^ CDEP - Lege nr.84 din 24 iulie 1995 - Legea învățământului - Accesat la data de 12.03.2009
^ EDU - Legea Învățământului Superior (proiect aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007) - Accesat la data de 12.03.2009
^ ^a ^b ^c ^d „Curs de pedagogie” (în Română) (PDF). Conf. univ. dr. Adriana Nicu. Accesat la 13 martie 2009.
^ EDU - Învățământ superior - Accesat la data de 12.03.2009
^ „Romanian Institute of Statistics Yearbook - Chapter 8” (în Romanian) (PDF). Accesat la 31 august 2008.
^ INSSE - Educație - Accesat la data de 12.03.2009
^ „UN Human Development Report 2006” (pdf). Arhivat din original la 2 februarie 2007.
^ Clasificarea universităților din România: Care sunt cele mai bune instituții de învățământ superior, mediafax.ro, accesat 2011-09-12
^ Cele mai bune și cele mai slabe universități din România, realitatea.net, accesat 2011-09-12
^ „România - Notă privind politicile educaționale” (în Română) (PDF). Banca Mondială. Accesat la 12 martie 2009.
^ „Population of the largest cities and towns in Romania”. World Gazetteer. Accesat la 31 august 2008.
^ „Zona metropolitană a Bucureștiului va fi gata peste 10 ani” (în Romanian). România Liberă. Accesat la 31 august 2008.
^ „Site-ul web al proiectului Zona Metropolitană a municipiului București” (în Romanian). Accesat la 31 august 2008.
^ „Pe hartă sunt redate în maro municipiile care au o zonă metropolitană”. Accesat la 15 august 2010.
^ Rezultatele recensământului din 2002 - Date la nivel de țară (etnie, religie) - Accesat la data de 17.04.2011
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f Romania. 2 (ed. 48). Londra și New York: Routledge. 2007. pp. 3734–3759. ISBN 9781857434125
^ Encyclopedia Britannica - Romania-> Government and society - Accesat la data de 12.02.2009
^ Drept Online - Constitutia Romaniei din 2003 - Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003 a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a Constituției României. - Accesat la data de 12.02.2009
^ Constituția României - Titlul I, Principii generale - Statul român, Articolul 1. - Accesat la data de 12.02.09
^ Art.81 din Constituția României
^ Președintele României - Palatul Cotroceni - Accesat la data de 12.02.2009
^ Guvernul României - Palatul Victoria - Accesat la data de 12.02.2009
^ Senat.ro - Organizarea și funcționarea - Accesat la data de 12.02.2009
^ ^a ^b Camera Deputaților - Palatul Parlamentului - Accesat la data de 15 august 2010
^ BIRN Romania Partners EDRC on Ethnic Minority Issues - Accesat la data de 25.02.2009
^ 18 organizații ale minorităților naționale vor fi reprezentate în Parlament - HotNews.ro - Accesat la data de 25.02.2009
^ „Monitorizarea activității parlamentare a reprezentanților minorităților naționale” (PDF). Material editat de Fundația Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală și Asociația Pro Democrația. 2007. Accesat la 25 februarie 2009.
^ Art. 85 din Constituția României
^ Gov.ro - Guvernul României - Prezentare - Accesat la data de 12.02.09
^ „Organizarea sistemului judiciar în România” (PDF). Consiliul Suprem al Magistraturii. 2008. Accesat la 12 februarie 2009.
^ Prezentare. - Înalta Curte de Casație și Justiție a României - Accesat la data de 12.02.2009
^ „Romanian Legal system”. CIA Factbook. 2000. Accesat la 11 ianuarie 2008.
^ Curtea Constituțională a României - Legea Nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale - Accesat la data de 12.02.2009
^ Bos, Stefan (1 ianuarie 2007). „Bulgaria, Romania Join European Union”. VOA News (Voice of America). Accesat la 2 ianuarie 2009.
^ „Romania will be EU's most corrupt new member”. Accesat la 11 ianuarie 2008.
^ Ziua.ro - Presa germană: Este tot mai clar că România și Bulgaria au aderat cu decenii prea devreme la UE - Accesat la data de 13.02.2009
^ Banca Națională a României - Relațiile BNR cu organisme internaționale - Accesat la data de 28.02.2009
^ North Atlantic Treaty Organization - NATO Member Countries - Romania, 2004 - Accesat la data de 28.02.2009
^ European countries - Member states of the EU -> Romania - Accesat la data de 28.02.2009
^ România sprijină proiectele NATO - România și-a achitat contribuția la două fonduri NATO, pentru sprijinirea Republicii Moldova și Georgia - Accesat la data de 28.02.2009
^ 9am News - România și Ungaria sprijină aderarea Ucrainei în UE - Accesat la data de 28.02.2009
^ ^a ^b ^c „Ministerul Afacerilor Externe” (în Română). Accesat la 28 august 2008.
^ „Background Note: Romania - U.S.-Romanian Relations”. U.S. Department of State.
^ „Turkey & Romania hand in hand for a better tomorrow.” (PDF). The New Anatolian, February 1, 2006.
^ Primăria Municipiului Satu Mare - Ungaria sprijină aderarea României la UE - Accesat la data de 28.02.2009
^ „Relațiile comerciale româno-maghiare sunt într-o dezvoltare spectaculoasă” (în Română) (PDF). Media România. Accesat la 28 august 2008.
^ „Raporturile României cu Republica Moldova” (în Română). Centrul de Studii Internaționale - Gabriel Andreescu - Valentin Stan - Renate Weber. Accesat la 28 februarie 2009.
^ Ambasada României la Chișinău - Relații politico-diplomatice - Accesat la data de 28.02.2009
^ Ziare.com - Diaconescu: Limitarea regimului calatoriilor in R. Moldova, un demers abuziv - Accesat la data de 13.05.2009
^ EVZ - Voronin atacă România din toate părțile - Accesat la data de 13.05.2009
^ ICJ Maritime Delimitation in the Black Sea (Romania v. Ukraine) icj-cij.org, 3 februarie 2009
^ MAE Comunicat de presă din 3 februarie 2009 mae.ro, accesat 4 februarie 2009
^ Verdict la Haga: România a câștigat 9.700 km pătrați de platou continental, 79% din suprafața disputată
^ Antena 3 - MAE: Momentan, Ucraina nu are voie să lucreze la canalul Bâstroe. - Accesat la data de 28.02.2009
^ Ziua - George Damian - Canalul Bâstroe și Insula Șerpilor, dublu atac ucrainean - Accesat la data de 28.02.2009
^ Primăria din Motru - Municipiul Motru cuprins în Dezvoltarea Regională Sud - Vest Oltenia - Accesat la data de 28.02.2009
^ Casa Română - România, Împărțirea administrativă - Accesat la data de 28.02.2009
^ Constituția României - Principii generale - Articolul 3, Teritoriul - Accesat la data de 28.02.2009
^ Descoperă.net - Geografia României - Împărțirea teritorială a României - Accesat la data de 28.02.2009
^ Roposturo - Congresul Mondial de Posturologie 2005 - Despre România - Accesat la data de 28.02.2009
^ ^a ^b MAE - Bruxelles - Reprezentanța permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană - România, Data generale - Accesat la data de 28.02.2009
^ Roembus - România - Date generale, Împărțirea administrativă - Accesat la data de 28.02.2009
^ Administrație - Portalul Național de Administrație Publică - Accesat la data de 28.02.2009
^ ICI - România - Județe - Accesat la data de 28.02.2009
^ Municipalities of Romania (including Transylvania) - Románia és Erdély önkormányzattal rendelkező városai és községei - Accesat la data de 28.02.2009
^ Schengen România - România și Uniunea Europeană - Informații generale despre România
^ RomTurism - București, județul București - Accesat la data de 28.02.2009
^ Prefectura București - Rolul prefectului - Accesat la data de 28.02.2009
^ PMB - Legislație în vigoare ce reglementează alegerea Primarului General al Municipiului București - Accesat la data de 28.02.2009
^ CDEP - Lege nr.67 din 25 martie 2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale - Accesat la data de 28.02.2009
^ Primăria Online - Regiuni de dezvoltare - Accesat la data de 28.02.2009
^ Info Turist - România - Accesat la data de 28.02.2009
^ Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - Politica de dezvoltare regională - Accesat la data de 28.02.2009
^ Smart Financial - Integrarea unităților teritoriale de statistică ale României și Bulgariei în NUTS - Accesat la data de 28.02.2009
^ Ioan Silviu Nistor (2000). Comuna Și Județul: Evoluția Istorică. Cluj-Napoca: Editura Dacia
^ Replica - Administrație: Județele, depășite? - Accesat la data de 28.02.2009
^ Prefectura Brașov - Istoric - Accesat la data de 28.02.2009
^ România in cifre 2008
^ „Country Classification Groups”. World Bank. 2005. Accesat la 31 august 2008.
^ Bank News - Economia românească a crescut anul trecut cu 7,1%, după un avans de doar 2,9% in trimestrul IV - Accesat la data de 13.02.2009
^ „GDP in 2006” (în Romanian) (PDF). Romanian National Institute of Statistics. Accesat la 10 ianuarie 2008.
^ „Main Macroeconomic Indicators, September 2007” (în Romanian) (PDF). National Institute of Statistics of Romania. Accesat la 31 august 2008.
^ ^a ^b Ghid România - România, economie - Accesat la data de 12.03.2009
^ Ziarul Adevărul -> România - Germania: scurt istoric al cooperarii economice - Accesat la data de 12.03.2009
^ MAE - Roma - Evoluția schimburilor comerciale bilaterale - România - Italia - Accesat la data de 12.03.2009
^ „Privatizarea MEBO în România - Procesul de privatizare și rezultatele împroprietăririi” (în Română) (PDF). Álmos Telegdy - Universitatea de Științe Economice, Budapesta și Universitatea Central-Europeană, Budapesta. Accesat la 12 martie 2009.
^ „Index of Economic Freedom: Romania”. heritage.org. Accesat la 31 august 2008.
^ „Taxation trends in the EU” (pdf). Eurostat. 26 iunie 2007. Accesat la 31 august 2008.
^ „Reducerea cotelor de impozit pe venit la nivel global pe fondul creșterii mobilității forței de muncă forțează guvernele să concureze în privința impozitelor, așa cum reiese din studiul KPMG Interanțional” (în Română) (PDF). Maria Stancu - KPMG. Accesat la 12 martie 2009.
^ Banat Business - România nu are un regim fiscal favorabil, în ciuda impozitului scăzut pe venitul global - Studiu realizat de KPMG - Accesat la data de 12.03.2009
^ „Romania: FDI reached over EUR 8.3 bn”. Accesat la 31 august 2008.
^ Remittance flows
^ Afacerea noastră, România, capital.ro, accesat la 2 iunie 2010
^ „Economy Ranking”. Doing Business. World Bank. 2007. Accesat la 31 august 2008.
^ „Doing Business 2007 Report”. World Bank. Accesat la 31 august 2008.
^ http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/castiguri/a11/cs08r11.pdf
^ Centrul Logistic - Localizare România - Coridorul IV Pan European - Accesat la data de 08.03.2009
^ Transport - Business - Infrastructura rutieră ne ține în loc - Accesat la data de 08.03.2009
^ Rompres - România nu are infrastructura rutieră necesară dezvoltării economice - Accesat la data de 08.03.2009
^ „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport” (în Română) (PDF). Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Accesat la 8 martie 2009.
^ Euractiv - Ritmul de absorbție a fondurilor ISPA trebuie accelerat - Accesat la data de 08.03.2009
^ Guvernul României - Capitolul 13 - Infrastructura de transport - Accesat la data de 08.03.2009
^ Evenimentul Zilei - Bilanțul a 42 de ani de autostrăzi în România: 280 de kilometri - Accesat la data de 08.03.2009
^ Infrastructură - Info - Accesat la data de 08.03.2009
^ România ar trebui sa aiba 2000 km de autostradă până in 2015
^ „Programul de construcție autostrăzi” (în Română) (PDF). Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Accesat la 8 martie 2009.
^ „Strategia pentru România” (în Română) (PDF). Document al Băncii Europene Pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Accesat la 8 martie 2009.
^ Căile Ferate Române - Site oficial - Prezentare Companie - Accesat la data de 08.03.2009
^ CFR - Site oficial - Infrastructura publică - Accesat la data de 08.03.2009
^ „Guía País Rumania” (în Spaniolă) (PDF). Elaborada por la Oficinia Económica y Comercial de España en Bucarest. Accesat la 8 martie 2009.
^ Curierul Național - CFR administrează a patra rețea feroviară din Europa ca volum de pasageri și marfă. - Accesat la data de 08.03.2009
^ Romania. 2 (ed. 48). London and New York: Routledge. 2007. pp. 3734–3759. ISBN 9781857434125
^ Adevărul.ro - Jumătate dintre locomotivele și vagoanele CFR-ului sunt „expirate” - Accesat la data de 08.03.2009
^ Wall Street - Opt companii vor asigura transportul feroviar de scurt parcurs - Accesat la data de 08.03.2009
^ E-Transport - Dintre cele 17 aeroporturi din România doar 11 sunt considerate aeroporturi de interes european. - Accesat la data de 08.03.2009
^ Ziarul de Iași - Economic - Accesat la data de 08.03.2009
^ Fonduri Structurale Europene - Transportul aerian - Accesat la data de 08.03.2009
^ ^a ^b Proavion - Clubul călătorului de oriunde - Despre compania aeriană Tarom - Accesat la data de 08.03.2009
^ TAROM - Istoricul aviației în România - Accesat la data de 08.03.2009
^ Compania TAROM - Scurt istoric al TAROM - Accesat la data de 08.03.2009
^ Blue Air - Despre noi - Accesat la data de 08.03.2009
^ Economie, Wall-Street - Turismul crește transportul fluvial de agrement - Accesat la data de 08.03.2009
^ Administrația Canalelor Navigabile - Istoric - Accesat la data de 08.03.2009
^ Gazeta de Olt - Bombardier se extinde în România - Trenurile produse de această companie transportă în prezent peste 650.000 de pasageri zilnic, pe cele trei magistrale bucureștene. - Accesat la data de 08.03.2009
^ UNESCO - Delta Dunării - Accesat la data de 05.05.2009
^ Romanian Monasteries - Turismul în România - Accesat la data de 27.02.2009
^ „Country/Economy Profiles: Romania, Travel&Tourism” (PDF). World Economic Forum. Accesat la 11 ianuarie 2008.
^ Wall Street - Numărul turiștilor străini care vor alege România pentru vacanță va crește - Accesat la data de 27.02.2009
^ „WTTC spells out policy recommendations for Romania to tap travel and tourism potential”. WTTC. Accesat la 11 ianuarie 2008.
^ „Turismul a atras în 2005 investiții de 400 milioane de euro” (în ro). Gândul. Accesat la 11 ianuarie 2008.
^ Business Point - Numărul turiștilor străini sosiți în România a crescut - Accesat la data de 27.02.2009
^ „Tan and fun at the Black Sea”. UnseenRomania. Accesat la 10 ianuarie 2008.
^ ICI - Valea Prahovei - Accesat la 28.02.2009
^ Ziare.com - Mii de turiști pe Valea Prahovei - Accesat la data de 28.02.2009
^ „Turismul renaște la țară” (în Romanian). Romania Libera. 5 iulie 2008. Accesat la 28 august 2008.
^ „Bine ati venit pe site-ul de promovare a pensiunilor agroturistice din Romania !!!” (în Romanian). RuralTourism.ro. Accesat la 28 august 2008.
^ ^a ^b Horia C. Matei, Ion Nicolae, Silviu Neguț, Caterina Radu, Enciclopedia statelor lumii, ediția a VII-a, București, Editura Meronia, 2001 - ISBN 973-99451-5-6
^ Info Travel Romania - București, Turism - Accesat la data de 27.02.2009
^ Turism în România - București, o combinație eclectică de stiluri - Accesat la data de 27.02.2009
^ Travel World - Atracții turistice din București - Accesat la data de 27.02.2009
^ Micul Paris - Turul Bucureștiului - Accesat la data de 27.02.2009
^ Târgul de turism - Romexpo - Accesat la data de 27.02.2009
^ Ziarul Adevărul - Vacanțe naționale, la Târgul de Turism București - Accesat la data de 27.02.2009
^ Centrul de pelerinaj - Bucovina - Obiective turistice și de pelerinaj - Accesat la data de 27.02.2009
^ Mănăstiri în Bucovina - Prima pagină - Accesat la data de 28.02.2009
^ Observator Cultural - Dezbatere la Veneția despre o Românie între Orient și Occident -> „România – scrie autorul – se prezintă ca o împletire peste secole de culturi și confesiuni religioase diferite, un fel de sinteză, uneori armonioasă, alteori plină de conflicte, dintre Orient și Occidentul european, și datorită unor dificultăți de natură etnico-istorică și religioasă nesoluționate nici pînă astăzi și bine înrădăcinate pe teritoriul său.” - Alberto Castaldini
^ Romania - Culture, Historical Background - Accesat la data de 08.03.2009
^ Claudio Mutti - Mircea Eliade -> România, răscruce a Eurasiei - Accesat la data de 08.03.2009
^ Oprea, Gheorghe (2002). Folclorul muzical românesc, Editura Muzicală, București. ISBN 973-42-0304-5
^ Agriland - Prezentarea țării - Cultura - Accesat la data de 08.03.2009
^ „Rareori influența unui popor asupra altuia a fost mai completă, mai cuprinzătoare decât influența franceză în România.... Este recunoscută în toate manifestările spiritului uman, în politică cât și în legislație, în literatură cât și în organizarea administrativă sau în viața socială” - Pompiliu Eliade, „Influența franceză asupra spiritului public în România secolului XIX”, Paris, 1914
^ Ambasada României la Paris - Relațiile Culturale - Accesat la data de 08.03.2009
^ Ambasada României la Berlin - Scurt istoric al relațiilor culturale - Accesat la data de 08.03.2009
^ ^a ^b ICI - Aspecte culturale - Scurtă istorie - Accesat la data de 08.03.2009
^ Ministerul Culturii și Cultelor - Biserica Ortodoxă Română - Accesat la data de 08.03.2009
^ Academia Română - Ziua internațională a latinității - Accesat la data de 08.03.2009
^ Universitatea Ovidius din Constanța - Studii românești în Polonia, Florentina Nicolae - Accesat la data de 08.03.2009
^ Creștin Ortodox.ro - Miron Costin - Accesat la data de 09.03.2009
^ Filosofie Românească - Miron Costin - Autorul celui dintâi poem filosofic din cultura română - Mona Mamulea - Accesat la data de 09.03.2009
^ Ziua - Dimitrie Cantemir, eruditul carturar - Accesat la data de 09.03.2009
^ „Constantin Brâncoveanu - ctitor de cultura” (în Română) (PDF). Lect. univ. dr. Agnes Erich. Accesat la 9 martie 2009.
^ George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și pînă în prezent, Editura Minerva, București, 1981
^ ^a ^b ^c ^d Rest Romania - Istoria Culturii Române - Accesat la data de 09.03.2009
^ Universitatea din Iași - Despre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” - Accesat la data de 09.03.2009
^ Universitatea București - Repere istorice - Accesat la data de 09.03.2009
^ „Învățământul public din România în secolul al XIX-lea - evoluție și consecințe sociale” (în Română) (PDF). Dan Constantin Rădulescu. Accesat la 9 martie 2009.
^ ^a ^b Muzeul Literaturii Române din Iași - Junimea - Accesat la data de 09.03.2009
^ I.L. Caragiale - Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. - Accesat la data de 10.03.2009
^ Institul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - Nicolae Grigorescu - Accesat la data de 09.03.2009
^ Observatorul - „Miorița: Istorie și Globalizare” - Accesat la data de 09.03.2009
^ Constantin Brâncuși - Bio - Accesat la data de 09.03.2009
^ Scriitori români, George Bacovia - Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978
^ Pompiliu Constantinescu, Literatura română - Clasicii. Secolele 19-20. - Casa de Editură și Impresariat „Euro-Asia”, Brașov, 2008.
^ Huntfor - Dadaism - Accesat la data de 10.03.2009
^ ICI - Literatura - Accesat la 10.03.2009
^ Cosma, Mihai (2009). Cursuri de istoria muzicii românești, Conservatorul din București
^ Științele folclorului nu se interesează de anumite demersuri ale studiului istoric sau ale științelor politice; în speță, problema continuității poporului român și disputa apartenențelor la teritorii sunt irelevante. Mai grăitor pentru folcloriști este în ce măsură se „îmbină” mărturiile culese și cât de bine exprimă o evoluție clară. Cu alte cuvinte, folclorul nu își asumă decât sarcina de a atribui noile element descoperite teritoriilor unde se manifestă; de aici și până la a numi etnia care le-a produs (mai cu seamă în situații istorice delicate, acolo unde nu există izvoare care să facă referire la indigeni), răspunderea aparține altor discipline. Conchidem că apartenența etnică în studiul folcloric se realizează statistic, cu erorile de rigoare. Folcloriștii români Emilia Comișel și Gheorghe Oprea adoptă poziția publicistului André Varagnac (vezi bibliografia):
„Lipsa izvoarelor scrise dintr-o anumită perioadă nu înseamnă inexistența datinilor respective, ci dimpotrivă, menționarea acestora după un timp, în care sunt atestate, arată tocmai persistența lor.”
—Gheorghe Oprea - Folclorul muzical românesc, pag. 319
^ Punctul de vedere al etnomuzicologilor va reveni pe parcursul articolului, neconstituind totuși baza sa teoretică; de pildă, aspectele comparative ale studiului folcloric vor fi corelate cu această disciplină (sau alte subiecte cu impact mai larg decât la nivel național). În cea mai mare parte, însă, va avea întâietate perspectiva folcloristicii, urmând tradiția școlii românești.
^ Oprea (2002), pag. 18
^ Oprea (2002), pag. 64
^ Sava, Iosif și Vartolomei, Luminița (1979). Dicționar de muzică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, pag. 74.
^ Sandu-Dediu, Valentina (2008). Cursuri de istoria muzicii universale, Conservatorul din București
^ Sava, pag. 73
^ UNESCO - Romania, Properties inscribed on the World Heritage List - Accesat la data de 10.03.2009
^ Sibiu/Hermannstadt - Capitala Culturală Europeană în 2007 - Accesat la data de 10.03.2009
^ „Pionierii aviației românești” (în Română) (PDF). Bogdan Benea. Accesat la 10 martie 2009.
^ Forțele Aeriene Române - Începuturi - Accesat la data de 10.03.2009
^ Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Ialomița - Podurile dintre Fetești și Cernavodă - „Anghel Saligny” - Accesat la data de 10.03.2009
^ ICI - Arhitectura - Accesat la data de 10.03.2009
^ „Istoria culturii române moderne” (în Română) (PDF). Prof. univ. dr. Grigore Georgiu. Accesat la 10 martie 2009.
^ Medical Student - Nicolae Constantin Paulescu - Accesat la data de 10.03.2009
^ Travel World - Victor Babeș - Accesat la data de 10.03.2009
^ Craiova.ro - Personalități - Gheorghe Țițeica - Accesat la data de 10.03.2009
^ Centrul Național al Cinematografiei - Istoria filmului românesc în 7000 de cuvinte - Marian Țuțui - Accesat la data de 10.03.2009
^ IMDb - Awards for 4 luni, 3 săptamâni și 2 zile - Accesat la data de 10.03.2009
^ Săptămâna Financiară - Înzestrarea armatei, un faliment garantat, Radu Tudor - Accesat la data de 14.03.2009
^ Mondo News - Buget MApN: Suma alocata este cu 2 mld lei mai mică față de proiectul fostului Guvern - Accesat la data de 14.03.2009
^ Standard.ro - 13 mld. € în zece ani - Accesat la data de 14.03.2009
^ Defense - Efective participante la misiuni internaționale - Actualizat la 9 martie 2009 - Accesat la data de 14.03.2009
^ Forțele Terestre Române - Misiuni internaționale - Accesat la data de 14.03.2009
^ MApN - Lege Nr. 395 din 16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat. - Accesat la data de 14.03.2009
^ HotNews - De luni, serviciul militar e facultativ - Accesat la data de 14.03.2009
^ Tion - S-a eliminat obligativitatea serviciului militar - Accesat la data de 14.03.2009
^ Curierul Național - În 2007, armata română va avea 90.000 de oameni - Accesat la data de 14.03.2009
^ Romania, cel mai important dintre viitorii membri ai NATO, 20 noiembrie 2002, Adevărul, accesat la 12 iulie 2012
^ MApN - Informații generale - Strategia de transformare a Armatei României - Accesat la data de 14.03.2009
^ ^a ^b ^c ^d Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană - Bruxelles - Armata română pregătește dotarea forțelor sale cu echipamente și sisteme de armament modernizate - Accesat la data de 14.03.2009
^ MApN - Repere istorice - Accesat la data de 14.03.2009
^ Forțele Teresre Române - Istoricul Forțelor Terestre - Accesat la data de 14.03.2009
^ Forțele Aeriene Române - Istoric - Începuturi - Accesat la data de 14.03.2009
^ Forțele Navale Române - Istoric - Accesat la data de 14.03.2009
^ Marinarii - Nave de istorie - Submarinul Delfinul - Accesat la data de 14.03.2009
^ Ziua - „Delfinul” face valuri în Armată - Accesat la data de 14.03.2009
^ "Delfinul" - Cu submarinul la reparat, 8 octombrie 2007, Doru Iordache, Jurnalul Național, accesat la 6 iulie 2012
^ ^a ^b ^c MApN - Statul Major General - Uniforme Militare - Accesat la data de 14.03.2009
^ Statul Major General - Distincțiile militare onorifice din Armata Română - Accesat la data de 14.03.2009
^ Ministerul Apararii Nationale - Statul Major General - Clubul sportiv al armatei, Steaua - Accesat la data de 14.03.2009
^ Realitatea - Astăzi este Ziua Armatei - Accesat la data de 14.02.2009
^ Mediafax - Paradă militară de Ziua Națională a României, la Arcul de Triumf - Accesat la 14.03.2009
^ UNAP - Prezentare generală - Accesat la data de 14.03.2009
^ Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I - Home - Accesat la data de 14.03.2009
^ ^a ^b ^c ^d ^e Institul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI - Sport - Accesat la data de 15.03.2009
^ ^a ^b Comitetul Olimpic si Sportiv Roman - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
^ Istoria oinei. Naționala României. Accesat la data de 15 martie 2009.
^ Originea jocului. Asociația Oina. Accesat la data de 15 martie 2009.
^ Federatia Romana de Fotbal - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
^ „Hagi leaves Romania post”. BBC Sport. 26 noiembrie 2001. Accesat la 31 august 2008.
^ Gheorghe Hagi - Biografie - Accesat la data de 15.03.2009
^ ^a ^b F.C. Steaua - Trofeele Clubului - Accesat la data de 15.03.2009
^ F.C. Dinamo - Parlamares - Accesat la data de 15.03.2009
^ „Adio, Universitatea! Craiova, dezafiliata de la FRF”. 9am.ro. 21 iulie 2011.
^ „All-Time Medal Standings, 1896-2004”. Accesat la 31 august 2008.
^ Mari români - Ivan Patzaichin - Accesat la data de 15.03.2009
^ Federația Română de Canotaj - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
^ „Scurt istoric 1906-2006” (în Română) (PDF). Federația Română de Gimnastică. Accesat la 15 martie 2009.
^ Rugby Românesc - Istori - Accesat la data de 11.05.2009
^ Rugby.ro - Pionierii - Accesat la data de 11.05.2009
^ Aurel Barbu, Tiberiu Stama – „File din istoria rugbiului românesc” - Editura Consiliului.
^ Național pentru Educație Fizică și Sport, București, 1969.
^ Dumitru Manoileanu - „Rugby. Mică enciclopedie” - Editura Sport-Turism, București, 1982.
^ Halfcourt.info - Istoria baschetului românesc. Aspecte generale - Accesat la data de 11.05.2009
^ Federația Română de Handbal - Istoric - Accesat la data de 15.03.2009
^ Romanian Fencing - Scrima în România - Accesat la data de 11.05.2009
^ Federația Română de Atletism - Istoric - Accesat la data de 11.05.2009
^ Mari sportivi - Gabriela Szabó - Accesat la data de 15.03.2009

Bibliografie

Thede Kahl, Michael Metzeltin, Mihai Răzvan Ungureanu (Hrsg.): Rumänien. Raum und Bevölkerung – Geschichte und Geschichtsbilder – Kultur – Gesellschaft und Politik heute – Wirtschaft – Recht – Historische Regionen, 2 Bände, LIT Verlag, 2. Aufl., Wien-Berlin 2008, 976 S. ISBN 978-3-8258-0069-7
Michael Metzeltin: România: Stat – Națiune – Limbă, București, Editura Univers Enciclopedic, 2002.
Mărculeț I. (coordonator), Superlativele României - mică enciclopedie, Editura Meronia, București,2010. ISBN 978-973-7839-60-2
„Mică enciclopedie de cultură și civilizație românească”, Dan Petre, Editura Litera International, 2005 - [1]
„Enciclopedia civilizației române”, Dumitru Tudor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre România prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:

Definiții din Wikționar

Manuale de la Wikimanuale

Citate de la Wikicitat

Texte sursă de la Wikisursă

Imagini și media de la Commons

Știri de la Wikiștiri

Administrație

Informații suplimentare

Portretul României Interbelice
DACOROMANICA - Biblioteca digitală a Academiei României
Personalități și instituții românești
en Profilul României la The World Factbook
en România la Encyclopædia Britannica
en Profilul României la BBC
en România la Departamentul de Stat al SUA
en România la Open Directory Project
en România la European Library

Hărți

Atlasul României de la Wikimedia
România la WikiMapia

Turism

România la ICI
Turismul în România
România la Wikitravel

Поиск по этому блогу

вторник, 8 января 2013 г.

Cuprins